Orban arată spre USR-PLUS: „Răspunderea politică exclusivă pentru menținerea în funcție a lui Voiculescu aparține partidului care îl susține”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că răspunderea politică „exclusivă” pentru menţinerea lui Vlad Voiculescu în funcţia de ministru al Sănătăţii aparţine celor din USR-PLUS.

Fostul prim-ministru a spus că în momentul în care Florin Cîţu consideră că un membru al Cabinetului afectează buna funcţionare a Guvernului, premierul poate decide schimbarea acestuia.

„În ceea ce priveşte chestiunea legată de domnul Voiculescu, le-am spus foarte clar colegilor din USR PLUS că răspunderea politică exclusivă pentru menţinerea în funcţie a ministrului Voiculescu aparţine partidului care îl susţine, că în ceea ce ne priveşte privim extrem de îngrijoraţi la modul în care este gestionat Ministerul Sănătăţii.

Și, atenţie, Ministerul Sănătăţii este unul din cele mai încercate ministere în condiţii de pandemie şi în condiţiile în care ne confruntăm cu al treilea val al pandemiei, că exigenţa noastră faţă de modul în care este condus Ministerul Sănătăţii este maximă şi, de asemenea, (…) noi susţinem foarte clar dreptul premierului ca, atunci când consideră că un ministru afectează buna funcţionare a Guvernului, nu-şi îndeplineşte atribuţiile şi nu pune în practică programul de guvernare şi generează situaţii care pot pune în pericol buna funcţionare a Guvernului, de a propune schimbarea ministrului respectiv”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Potrivit liderului PNL, fiecare dintre formaţiunile politice din coaliţia guvernamentală trebuie să aibă propria evaluare a miniştrilor, iar, atunci când unul dintre aceştia nu-şi face treaba, partidul care l-a propus să fie acela care solicită schimbarea.

„Cred că este extrem de importantă funcţionarea în condiţii de performanţă şi într-o evaluare pe bază de rezultate a tuturor miniştrilor care compun Cabinetul. Premierul are dreptul, atunci când are suficiente argumente, conform prevederilor constituţionale, să propună schimbarea unui ministru, indiferent din ce partid este”, a explicat Ludovic Orban.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns