ONU: Omenirea trebuie să oprească războiul împotriva naturii pentru a evita apariția altor boli

Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, consideră că omenirea trebuie să oprească „războiul împotriva naturii”, pentru că acesta deschide calea pentru apariţia unor boli precum COVID-19, potrivit DPA.

„O consecinţă a dezechilibrului nostru cu natura este apariţia de boli letale precum HIV-SIDA, Ebola şi acum COVID-19, împotriva cărora avem o apărare redusă sau chiar suntem lipsiţi de apărare”, a spus el.

Deschizând primul summit al ONU din istorie despre criza biodiversităţii, Guterres a declarat că liderii trebuie să schimbe cursul şi să transforme relaţia noastră cu lumea naturală.

„Degradarea naturii nu este o chestiune legată strict de mediu – acoperă şi economia, sănătatea, justiţia socială şi drepturile omului. Neglijarea resurselor noastre preţioase poate exacerba tensiunile şi conflictele geopolitice. Totuşi, prea adesea sănătatea mediului este trecută cu vederea sau minimalizată de alte sectoare guvernamentale”, a spus şeful ONU.