Obișnuiți cu furtul de voturi, cei din USR-PLUS s-au furat între ei – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    La câteva ore de la declanșarea procesului electoral, votul a fost sistat din cauza unor probleme semnalate Comisiei Electorale a alianței USR-PLUS. Fiind obișnuiți cu furtul de voturi, cei de la USR-PLUS s-au furat între ei în cadrul alegerilor interne.

    “Biroul Național decide în unanimitate reluarea procesului de vot, … începând cu data de 16.09. 2021, ora 10.00 și mandatează Comisia Electorală și Secretariatul Genral să operaționalizeze această decizie de urgență”, se arată într-un comunicat oficial.

    Explicația oficială a întreruperii a fost că anumiți membri care nu aveau drept de vot au primit pe mail link-ul care le oferea posibilitatea să-și exprime opțiunea.

    “Biroul Național reiterează faptul că au drept de vot toți membrii care au cotizația plătită la zi, până la sfârșitul lunii aprilie, data în care s-a extras Registrul electoral”, se arată în același comunicat.

    “A provocat reacții în interiorul formațiunii, dar și din partea opiniei publice. Această situație putea fi evitată de către cei care se ocupă de procesul de vot. A fost bine că totul s-a oprit. O reluare a votului e preferabilă decât o contestare a acestuia la sfârșit”, a spus Liviu Iolu, comentând incidentul.

    În USR-PLUS se confruntă Dan Barna cu Dacian Cioloș, liderii celor două formațiuni care au fuzionat. Pentru a avea câștig de cauză, fiecare tabără încearcă să controleze cât mai mulți membri cu drept de vot electronic. 

    Tensiunile dintre cele două tabere, tensiuni care au blocat și votul electronic din prima zi, au legătură cu controlul asupra platformei de vot. 

    Cineva a trimis “link”-ul, adresa site-ului pe care poți vota, și unor persoane din afară care nu îndeplineau condițiile de “membru activ”, adică să aibă cotizația plătită la zi în momentul fuziunii, conform unor informații provenite de la persoane implicate în procesul electoral.

    “Mii de membri care nu aveau drept de vot au primit link către platforma de vot, iar unii dintre ei au și votat. Trag de mult un semnal de alarmă privind managementul partidului și organizarea votului, iar realitatea arată că demersul meu este fundamentat”, a anunțat Irineu Darău, candidatul cu cele mai puține șanse de a intra în turul doi, pe pagina sa de Facebook.

    Secretariatul General al USR-PLUS, controlat de Dan Barna, a amânat să aplice protocolul fuziunii

    De fapt, conform unor surse din interiorul partidului, cei din Secretariatul General au amânat “să curețe listele” cu membrii care nu mai au drept de vot.

    Pentru a nu exista neînțelegeri, între USR și PLUS, în urma protocolului de fuziune din luna aprilie a acestui an, s-a decis ca listele cu membrii activi ai celor două partide (adică toți cei care-și plătiseră cotizația până la acea dată) să fie înghețate și doar aceștia să participe la votul pentru desemnarea președintelui noului partid.

    Ceea ce s-a întâmplat în prima zi, conform surselor interne, e că reprezentanții din Secretariatul General, în mare parte membri USR, au amânat curățarea listelor, iar astăzi, au primit link-uri pentru votul electronic “foarte mulți foști membri USR” care nu mai erau în partid la momentul fuziunii cu PLUS.

    Strategia lui Dan Barna ar fi aceea de a activa cât mai mulți “useriști vechi” care, cumva, au tendința să-l susțină.

    Conform surselor, peste 3.000 de link-uri au fost trimise astăzi unor persoane care nu mai erau membri USR la momentul uniunii cu PLUS.

    În aprilie, când a avut loc fuziunea, USR avea în jur de 30.000 de membri activi, iar PLUS în jur de 18.000, care au fost înscriși în Registrul Electoral al formațiunii.

    Din acest raport de forțe apare și ideea că Dan Barna are prima șansă în alegerile pentru șefia partidului, dar situația e mult mai complicată.

    Există mai multă nemulțumire printre cei din vechiul USR față de Dan Barna, decât nemulțumire a celor din PLUS față de Dacian Cioloș. Nimeni nu știe în acest moment care va fi soarta celor două tururi de alegeri interne care se vor încheia în data de 2 octombrie.


    Distribuie acest articol!