O echipă de arheologi au descoperit un teasc de vin fenician cu o vechime de 2600 de ani

O echipă de arheologi libanezo-germană a descoperit, în urma excavărilor, un teasc de vin fenician cu o vechime de 2.600 de ani în sudul Libanului, a anunţat joi un profesor din cadrul Universităţii Americane din Beirut (AUB), potrivit DPA.

„Este o descoperire foarte importantă întrucât este prima dovadă arheologică a existenţei unei industrii feniciene a vinului în Liban. Ne oferă informaţii despre economia Feniciei”, a adăugat Helene Sader, unul dintre arheologii care a condus echipa.

„Am avut dovezi scrise ale vinului fenician de la Byblos (în nordul Libanului) şi Sidon (în sud), iar acum avem dovezi arheologice referitoare la producţia de vin feniciană”, a spus aceasta.

Cercetările au fost finanţate de AUB, Universitatea Germană din Tubingen şi de Institutul Arheologic German din Berlin.

Presa pentru obţinerea vinului a fost descoperită la Tell el-Burak, la sud de oraşul-port Sidon (în sudul ţării).

„Tell el-Burak a fost mărginit la sud-vest şi sud-est de un zid cu lăţimea de 2,5 metri. La sud de aceste ziduri, am descoperit un teasc pentru vin foarte bine conservat. A fost construit pe versantul dealului”, se precizează într-un comunicat de presă publicat de Universitatea din Tubingen.

În comunicat se mai spune că cercetările de la Tell el-Burak au arătat că strugurii erau cultivaţi pe suprafeţe extinse în localitate.

Experţii presupun că, timp de câteva secole, vinul a fost produs aici pe scară largă.

Vinul avea o semnificaţie deosebită pentru fenicieni, care îl foloseau de asemenea în ceremoniile lor religioase.

Sursa: Agerpres