Mary Onuoha are 61 de ani și până în urmă cu puțin timp a lucrat ca asistentă medicală în cadrul unui spital londonez. Dar înainte de a fi asistentă medicală, Mary Onuoha este creștină și poartă la gât un lănțișor de aur cu un mic crucifix, cadou pe care l-a primit atunci când a fost botezată. A purtat crucifixul fără probleme în perioada 2001-2014.
Ce s-a schimbat atunci nu se știe, se știe doar că, brusc, cei din conducerea spitalului au devenit alergici la vederea crucifixului și i-au cerut de multe ori să-l scoată pe motiv că ar fi un risc pentru pacienți datorită bacteriilor care se pot aduna pe crucifix.
Asta în condițiile în care același lucru nu era valabil pentru alți angajați ai spitalului cărora li se permitea purtarea de brățări cu mesaj religios în cazul cazul hindușilor sau turbane și hijaburi în cazul musulmanilor.
Pentru că Mary Onuoha a refuzat să se supună și să-și scoată crucifixul de la gât, în noiembrie 2018 a fost mutată pe un post clerical și supusă în continuare presiunilor și șicanelor managerilor. Presiunea și stresul au devenit tot mai mari, așa că în august 2020 și-a dat demisia.