O a treia doză a vaccinurilor Pfizer și Moderna ar putea fi administrată pentru a spori imunitatea

Producătorii celor două vaccinuri anti-Covid pe bază de tehnologie ARN-mesager studiază varianta administrării unei a treia doze de vaccin pentru a mări numărul de anticorpi, dar și pentru a aisgura protecția față de noile tulpini ale Sars-Cov-2. Ambele companii, ale căror produse sunt folosite atât în SUA cât și în UE, au început deja demersurile pentru autorizarea unor noi studii clinice.

Atât demersurile începute de cei de la Pfizer cât și de compania Moderna vizează să se revină la cei care au participat în primele etape ale studiilor clinice care au dus ulterior la autorizarea celor două vaccinuri anti-Covid care sunt folosite acum atât în SUA cât și în UE pentru a verifica în ce măsură adminsitrarea unei a treia doze a serurilor anti-Covid după șase luni sau după un an – nu este foarte bine stabilit în acest moment intervalul exact – ar putea duce la o creștere a imunității dobândite de organismul uman în fața unei eventuale infectări cu Sars-Cov-2.

Mai important decât atât, cei doi producători încearcă să verifice în ce măsură administrarea unei a treia doze a vaccinului la un interval mai mare de timp față de cele două inițiale, care se administrează la trei săptămâni, în cazul Pfizer, respectiv la patru săptămâni în cazul Moderna, ar putea proteja organismul în fața infectării cu noile tulpini. Reprezentanții producătorilor spun că dezvoltarea de noi tulpini ale Sars-Cov-2 ar putea pune în pericol obținerea imunității de grup după ce suficientă populație este vaccinată cu cele două seruri în două doze.

Beatrice Mahler: A treia doză ar putea fi adaptată noilor tulpini

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, susține că studiile pentru administrarea unei a treia doze de vaccin de tip ARN-mesager ar putea arăta eficiența la noile tulpini de coronavirus.

 » sursa: www.digi24.ro