Noi declarații făcute de Vasile Dîncu despre un eventual război: „Nu este momentul, dar trebuie să ne pregătim”

Ministrul Apărării susține că nu este momentul ca România să intre în război, dar în orice caz trebuie să fie pregătită pentru un conflict la graniță.

Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, a făcut vineri noi declaraţii privind tensiunile dintre NATO şi Rusia la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara.

Întrebat ce părere are despre solicitările Rusiei ca NATO să-şi retragă trupele şi echipamentele militare din statele est-europene membre ale alianţei, ministrul le-a catalogat drept „inacceptabile şi nenegociabile”, şi că se opune vehement împotriva anexării Crimeii de către Rusia şi violării dreptului internaţional.

Dîncu a salutat politicile preşedintelui american Joe Biden privind menţinerea securităţii în estul Europei şi iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron privind „noua ordine de securitate în Europa bazată pe principile europene şi liberul arbitru al statelor de a-şi alege alianţele, inviolabilitatea frontierelor şi eliminarea principiului forţei”.

Social-democratul l-a citat pe Macron că „aceste principii au fost stabilite împreună cu Rusia şi nu împotriva Rusiei”.

„Sistemul de securitate european, nucleul NATO, se consolidează în aceste momente. Avem un important eveniment în iunie, conferinţa de la Madrid, care va stabili conceptul strategic NATO”, a precizat ministrul Apărării.

„Nu este cazul ca România să intre în război aşa cum vedem în FAKE-NEWS-uri. NATO nu va reacţiona militar dacă Rusia va invada Ucraina, a declarat Secretarul General NATO. Nu poate interveni NATO decât dacă o ţară membră este ameninţată. Ucraina nu este membru NATO, dar sigur vor fi alte forme de reacţie.

Nu este momentul ca România să intre în război. Dar atunci când ai un conflict la graniţă, trebuie să te pregăteşti întotdeauna, pentru că sunt multe efecte adverse precum migraţia sau blocada rusă care poate afecta circuitele economice şi energia din Europa.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns