Distribuie acest articol!
Ministrul Sănătăţii a declarat sâmbătă că, dacă va nevoie de introducerea unor restricţii de circulaţie în cazul înrăutățirii situației pandemice, acestea nu vor viza persoanele vaccinate. „De asemenea, şcolile vor fi afectate doar în ultimă instanţă de astfel de restricții„, a precizat Ioana Mihailă.
„Dacă cifrele se înrăutăţesc, este nevoie să intervenim cu măsuri de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei. Ce vrem să facem cu prioritate este să accelerăm campania de vaccinare, pentru că este cea mai eficientă măsură de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei şi să ţinem cât de mult putem şcolile deschise, pentru că nu putem să mai avem acele efecte asupra educaţiei copiilor, consecinţe a ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Acestea sunt principiile de la care plecăm.
Este clar că, în acest context, dacă va fi nevoie să instituim restricţii de circulaţie, ele nu vor viza persoanele vaccinate, în primul rând, şi ca ultimă instanţă vor fi afectate şcolile. Vom discuta„, a declarat sâmbătă ministrul Ioana Mihăilă, întrebată dacă vor fi impuse restricţii la mall-uri în weekend pentru cei care nu au certificate COVID.
Distribuie acest articol!