Ministrul Justiției are salariu de NABAB: 50.000 de lei net

Distribuie acest articol!


    Funcțiile publice ale deputatului USRPLUS l-au scos din nevoie pe Stelian Ion, care a reușit în nici jumătate de an să pună deoparte cât nu reușise în ani de zile înainte să devină ministru. Stelian Ion s-a plâns tot timpul că este sărac și abia și-a permis o garsonieră.

    O comparație între declarația de avere depusă în februarie a.c. și cea făcută publică în iunie a.c. de către Stelian Ion arată că omului i-au crescut economiile din bancă cu peste 200.000 de lei (de la puțin peste 120.000 de lei la peste 322.000 de lei).

    Explicația, dată chiar de deputat: pe lângă salariul de parlamentar, a primit bani și de la Justiție (ca ministru, dar și de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde e membru de drept, ca urmare a faptului că e ministru). “Între timp, am încasat venituri și ca ministru, și ca membru de drept al CSM. Acestea vor apărea, în mod legal, în declarația de avere pentru anul fiscal 2021, al cărei termen de depunere este iunie 2022”, a scris Ion pe Facebook.

    Așadar, economii de peste 200.000 de lei în mai puțin de șase luni.

    Să verificăm: potrivit site-ului MJ, ministrul Justiției are un salariu lunar brut de 21.840 de lei, la care nu se adugă nici un spor. În mare, salariul net pe care-l primește Stelian Ion de la MJ este de aproximativ 13.000 de lei lunar. Dacă l-a economisit integral, Ion a adunat în cinci luni și jumătate (declarația de avere este depusă pe 15 iunie a.c.) aproape 72.000 de lei.

    De la CSM, veniturile au fost duble. Potrivit Monitorului Justiției, un membru al Consiliului primește lunar o sumă netă de 26.950 de lei net. În cinci luni și jumătate, dacă sumele au fost economisite integral, s-au adunat peste 148.000 de lei.

    Cu tot cu cele 72.000 de lei de la MJ, se ajunge la 220.000 de lei. Așadar, peste cât a economisit, potrivit propriei declarații de avere, Stelian Ion. Ministrul este, deci, acoperit.

    Pe de altă parte, deputatul USRPLUS încasează și peste 135.000 de lei anual de la Parlament, adică un salariu net lunar de peste 11.000 de lei.

    La un calcul sumar, de la Camera Deputaților, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, Stelian Ion încasează peste 50.000 de lei (11.000 + 13.000 + 27.000).


    Distribuie acest articol!