Mașina care s-a vândut cu 135 de milioane de euro (VIDEO)

Un colecționar a cumpărat la o licitație organizată în Germania un autoturism Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupé, din 1955, plătind colosala sumă de 135 de milioane de euro. Astfel, transmite publicația Bloomberg, mașina respectivă a devenit cea mai scumpă din toate timpurile.

Potrivit Digi24.ro, mașina, un reper în istoria automobilelor, este o raritate absolută, fiind una dintre cele două prototipuri construite la vremea respectivă. 

„300 SLR Uhlenhaut Coupé este un reper în dezvoltarea mașinilor sport. Decizia de a vinde una dintre aceste două mașini sport unice a fost luată dintr-un raționament foarte sănătos – pentru a spriji o cauză bună. Încasările din licitație vor finanța un program de burse. Prin „Fondul Mercedes-Benz” dorim să încurajăm o nouă generație să calce pe urmele inovatoare ale lui Rudolf Uhlenhaut și să se dezvolte tehnologii noi”, a declarat Ola Källenius, CEO al Mercedes-Benz Group AG.

Încasările din licitație vor merge spre finanțarea unor studenți talentați și cu viziune, dar cu posibilități materiale reduse, care nu-și pot finanța proiectele de cercetare.

Licitația pentru vânzarea autoturismului a avut loc la Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart, fiind organizată de renumita casă Sotheby’s. 

300 SLR Uhlenhaut Coupé a făcut parte dintr-o colecție de vehicule non-publică ce aparține Mercedes-Benz Classic, care include peste 1.100 de automobile din perioada 1886 și până în zilele noastre.

 » sursa: ebihoreanul.ro