Cu ocazia împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din 1918, Platfoma Unionistă Acțiunea 2012 va organiza, la Alba-Iulia, un Marș al Unirii, ce va avea ca punct de plecare Gara Feroviară din Alba-Iulia și ca punct final Cetatea Alba Carolina.
Românii din toate colțurile lumii sunt așteptați de 1 decembrie la Alba-Iulia, pentru a participa la manifestațiile organizate de Acțiunea 2012 în capitala Unirii. Începând cu ora 09,00, Marșul Unirii, care va porni de la Gara Feroviară și se va încheia la Cetatea Alba-Carolina, va aduna emoțiile tuturor, având ocazia să omagiem împreună împlinirea celei mai profunde doleanțe ale poporului român: Unirea tuturor românilor în granițele aceluiași stat.
„Precum s-au strâns înaintașii noștri acum un secol din toate colțurile țării în Capitala Unirii, tot așa ne vom aduna și noi, din toată țara și din toate provinciile istorice unde mai bate măcar o inimă de român, cu steaguri tricolore, costume naționale și dragostea de țară în suflete, pentru a aminti de asemenea că Basarabia, întâia provincie care s-a unit cu țara mamă, nu mai face parte din trupul țării”, scriu organizatorii.
Pentru a facilita transportul până la locația desfășurării evenimentelor, organizatorii vor pune la dispoziție un autocar de 50 de persoane, la pretul de 120 de lei/persoană. Plecarea va avea loc din București, din fața Teatrului Național, în data de 30 noiembrie la ora 22,00. Doritorii sunt rugați să rezerve locuri cât mai curând, contactând organizatorii pe adresa de e-mail: [email protected] sau la nr. de telefon 0726 437 267, persoană de contact: Ștefan-Gabriel Lupu.
IMPORTANT! Participanții sunt rugați să poarte cu ei un tricolor, pentru a crea împreună un moment inedit.
Apasă aici pentru a vedea evenimentul creat pe Facebook.
Preluat: https://infoprut.ro/54315-manifestatie-de-amploare-la-alba-iulia-la-101-ani-de-la-marea-unire.html