Luni, Miniștrii de Finanțe din zona euro vor discuta despre creșterea prețurilor la energie. Prețurile se vor diminua în 2022 – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Miniştrii de Finanţe din zona euro, luni, vor discuta despre creşterea preţurilor energiei care riscă să încetinească redresarea economică, să afecteze deciziile de investiţii şi să afecteze în mod disproporţionat populaţia săracă, potrivit unei note a Comisiei Europene, transmite News.ro.

    Nota care este pregătită pentru reuniunea miniştrilor din Luxemburg, afirmă însă că orice răspuns politic trebuie să stabilească mai întâi cât de temporară sau permanentă este creşterea preţului la energie.

    Banca Centrală Europeană consideră că preţurile mai mari ale gazelor naturale, petrolului şi electricităţii sunt doar temporare şi se vor diminua în 2022, iar multe guverne din zona euro sunt de acord.

    Însă miniştrii vor discuta problema separat şi vor împărtăşi cele mai bune practici pentru a rezolva problema, deoarece trebuie să pregătească bugetele pentru 2022, care vor fi puternic afectate de costurile energiei.

    „Creşterea actuală a preţurilor la energie are deja un impact asupra economiilor şi este necesar să se discute impactul preţurilor mai mari asupra bugetelor naţionale”, afirmă nota Comisiei, văzută de Reuters.

    „Există un spectru larg de opţiuni politice şi pârghii disponibile guvernelor, de la abordarea ofertei (investiţii) până la gestionarea cererii (subvenţii şi măsuri naţionale de impozitare), precum şi aspecte mai largi ale concurenţei şi reglementării”, potrivit Comisiei.

    Preţurile de referinţă ale gazelor europene au crescut cu peste 300% în acest an din cauza unor factori care includ nivelurile scăzute ale stocurilor, penele de curent şi cererea ridicată, pe măsură ce economiile îşi revin din pandemia de Covid-19, ridicând costurile angro ale energiei electrice.

    „Dintr-o perspectivă economică, preţurile mai mari la energie au potenţialul de a încetini redresarea. Ipotezele referitoare la electricitate, gaz şi preţurile generale sunt un element cheie în pregătirea planurilor bugetare, în special în perspectiva volatilităţii recente”, a spus Comisia.

    Jos Delbeke, fost înalt oficial în domeniul climei al Comisiei, a declarat joi că preţurile în creştere au ridicat, de asemenea, posibilitatea unor reforme pe termen mai lung – inclusiv transferarea taxelor aplicate electricităţii  la combustibilii fosili pentru încălzire sau trecerea la contractele pe termen lung de furnizare a gazelor, care sunt mai puţin expuse fluctuaţiilor preţurilor spot.

    Liderii UE vor discuta, de asemenea, despre creşterea preţurilor la următoarea întâlnire care va avea loc în perioada 21-22 octombrie.

    „Există riscul ca preţurile mai mari la energie să aibă, de asemenea, impacturi disproporţionate asupra categoriilor de populaţie cu venituri mai mici şi a vârstnicilor (sărăcie energetică), ceea ce reprezintă o preocupare deosebită în lunile de iarnă”, potrivit Comisiei.


    Distribuie acest articol!