Liderul PSD vrea plafonarea prețurilor la combustibili. Între timp, motorina se îndreaptă spre 10 lei/litrul

Liderul PSD Marcel Ciolacu a avansat luni, într-o declaraţie făcută presei, ideea plafonării preţurilor la carburanţii auto, precizând că măsura ar trebui să fie discutată în cadrul coaliţiei de guvernare.

„Părerea mea este că trebuie plafonat preţul, cu o marjă de profit”, a spus Ciolacu, precizând că acesta ar fi principiul, restul fiind „treaba specialiştilor”. „Aştept ministrul Energiei să vină să ne spună cum rezolvă această problemă, dacă nu, oricum o să venim şi noi cu propunerile noastre”, a afrimat liderul social-democraților.

Liderul PSD a invocat veniturile excepţionale ale companiilor din energie, „unele bazate pe un preţ speculativ, din punctul meu de vedere”. „Este normal să solicităm, pentru o perioadă limitată, un efort din partea acestor companii”, a spus Ciolacu, care a amintit de cheltuielile majore făcute de stat şi de cetăţeni în perioada de pandemie. „Nu este nici incorect, nici injust, este un element corect”, a adăugat Ciolacu.

Pe fondul războiului din Ucraina, al sancţiunilor impuse Rusiei şi al modului în care Kremlinul a răspuns acestr sancţiuni, preţurile energiei şi carburanţilor au înregistrat creşteri importante în ultima perioadă.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns