Legea privind piaţa internă: Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Londrei

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi că executivul european a lansat o procedură de infringement la adresa Regatului Unit, în conformitate cu prevederile Acordului de retragere, în legătură cu noua lege britanică privind piaţa internă, transmit Reuters, AFP şi dpa.

„În această dimineaţă, Comisia a decis să trimită o scrisoare de notificare oficială guvernului Regatului Unit. Acesta este prima etapă într-o procedură de infringement”, a declarat Ursula von der Leyen.

„Acest proiect de lege este prin natura sa o încălcare a obligaţiei de bună credinţă incluse în Acordul de retragere”, a adăugat şefa executivului comunitar.

Londra are la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde scrisorii executivului UE.

În urmă cu trei săptămâni, Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii septembrie pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele asumate de Londra în cadrul Brexitului, care a adus „atingere gravă încrederii”, subliniind că Uniunea Europeană nu va ezita să se adreseze justiţiei.

Legea privind piaţa internă îi conferă premierului Boris Johnson puterea de a anula o prevedere din Acordul de retragere care i-ar impune provinciei Irlanda de Nord reguli vamale diferite de restul Regatului Unit în perioada post-Brexit.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Sursa: Agerpres

  • Scafandrii polonezi au descoperit epava navei germane pe care s-ar afla „Salonul de Chihlimbar”, furat de la Ţarskoe Selo

    Scafandrii polonezi au anunţat că au descoperit epava navei germane Karlsruhe, din Al Doilea Război Mondial, care ar putea să îi ajute să descifreze un mister vechi, de mai multe decenii, inclusiv depistarea locului în care se află comorile din Salonul de Chihlimbar, o cameră spectaculos decorată dintr-un palat al ţarilor din Rusia, care a

  • Ce borfaș e Ciolacu: hoții de la USR trebuie arestați

    Ce tupeu murdar pe Marcel Ciolacu, să acuze președintele hoților pe USR de furt: „Iohannis girează un sistem mafiot! Iohannis, nici omologii tăi din Africa nu ar face așa ceva!!! Să vezi cum useriștii fură voturile ca-n codru, cu jandarmii la ușă, dar tu să dai vina pe alții!!! În fapt, în fața camerelor useriștii

  • Ia-ți o casă, Pandemia revine

    Ia-ți o casă, pandemia revine. Cifrele din ultimele zile cresc amenințător. Este foarte probabil ca guvernul român să fi ascuns adevăratele cifre înainte de alegerile locale. Prezența a fost impresionantă iar a două zi numărul de persoane s-a infectat. Nu poate fi o întâmplare sau o creștere bruscă. Abia peste 14 zile vom vedea dacă

  • Şeful DNA: Avem în instrumentare 64 de dosare în legătură cu achiziţiile pe timpul pandemiei

    Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, joi, că procurorii anticorupţie au în lucru 64 de cazuri de corupţie în legătură cu achiziţionarea de materiale pe timpul pandemiei de coronavirus, adăugând că în această săptămână va fi trimis în instanţă unul dintre dosarele Unifarm. „În prezent, avem în instrumentare 64 de dosare legate de corupţie

  • Procurorul șef DNA, Crin-Nicu Bologa, s-a întâlnit cu șefii Parchetului Național Financiar din Franța

    La invitația procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, domnul Crin-Nicu BOLOGA, la data de 30 septembrie 2020 a avut loc, la sediul DNA, o vizită a reprezentanților Parchetului Național Financiar (PNF) din Franța.Din delegația condusă de procurorul șef al PNF, domnul Jean-Francois BOHNERT, au făcut parte cei doi adjuncți ai acestuia doamna Celine Guillet și