Pe 18 ianuarie, părintele Nicolae Burlan, fostul paroh al Bisericii Sfânta Vineri din cartierul bucureștean Drumul Taberei, ar fi împlinit 69 de ani. În memoria părintelui Nicolae publicăm, cu acordul autorului, textul ce urmează.
„Este 18 ianuarie și azi este ziua de naștere a părintelui Nicolae.
De atâtea ori, de ziua sa, i-am cântat la mulți ani în biserica noastră și l-am văzut primind, cu emoție bine ascunsă, buchetul de flori din partea enoriașilor care l-au iubit.
Azi ar fi împlinit 69 de ani.
Și azi părintelui i s-a adus un buchet de flori. Un buchet mare, care ar fi stat tare bine în brațele sale, completând cu delicatețea lor statura-i impunătoare și caldă.
Dar pentru că părintele își petrece deja de doi ani aniversarea dincolo de privirile noastre, într-o lume cu flori nevăzute de ochi omenești, trandafirii roșii de azi au rămas să împodobească alba cruce de piatră pe care e încrustat numele său. Părintele Nicolae Burlan.
În loc de la mulți ani, părintelui i s-a cântat azi în biserică „Hristos a înviat”. În tihna dimineții cernite, cântarea aceasta s-a răspândit, din glasurile tuturor, ca pâlpâirea unei lumânări în întuneric.