Parlamentul a adoptat săptămâna aceasta un proiect de lege prin care şcolile vor organiza grupe de acomodare destinate elevilor întorşi în ţară. Elevii vor beneficia de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie română, în paralel cu orele de curs obligatorii, arată un comunicat de presă.
„Marți, 6 septembrie, Parlamentul a adoptat cu unanimitate de voturi iniţiativa legislativă a deputatelor Simina Tulbure şi Oana Țoiu privind sectorul educaţiei.
Proiectul are menirea de a facilita tranziţia educaţională a elevilor anterior şcolarizaţi în străinătate şi de a asigura crearea unui context coerent pentru a derula un asemenea demers. Pornind de la cercetările efectuate în prealabil şi de la situaţia actuală în materie de integrare educaţională, necesitatea unui astfel de proiect de lege este evidentă şi de maximă actualitate.
Oferirea acestui sprijin aduce beneficii care pot fi identificate în mai multe planuri. Pe de-o parte, copilul sau tânărul este ajutat să exceleze şi să îşi demonstreze capacităţile la toate disciplinele, primind suport pentru a se exprima corect, atât în scris, cât şi oral, crescând astfel semnificativ şansele de a-l transforma într-un cetăţean bine integrat şi implicat.
Cătălina, o tânără anterior şcolarizată în Italia, declară despre experienţa reintegrării în sistemul educaţional din România următoarele: «Dacă nu aş fi făcut pregătiri în particular cu profesori plătiţi pentru asta din pura voinţă a mea şi a părinţilor mei sau dacă părinţii mei nu ar fi avut posibilitatea să îmi plătească pregătirile, cu siguranţă nu aş fi reuşit să trec clasa sau nu aş fi luat examenul de bacalaureat».
De asemenea, prin intermediul acestei măsuri, este încurajată întoarcerea românilor stabiliţi în străinătate, demonstrându-le că statul român face demersuri pentru ca integrarea lor şi a familiei lor să fie cât mai uşoară. Astfel se diminuează semnificativ cazurile în care aceştia sunt nevoiţi să se întoarcă în străinătate deoarece copiii lor nu reuşesc să-şi exploateze potenţialul din cauza lacunelor lingvistice şi implicit a lipsei integrării depline într-un nou mediu academic.