FOTO Cercetătorii au descoperit o fosilă a unui calmar antic care a fost mușcat de un rechin în timp ce mânca un crustaceu

O echipă de cercetători a descoperit o fosilă a unei creaturi care se afla în procesul de mâncare a unei alte creaturi care nu a fost consumată, relatează Phys.org.

Cercetătorii descriu în lucrarea publicată în revista Swiss Journal of Palaeontology descoperirea fosilei și lucrurile pe care le-au învățat de la aceasta despre comportamentul cefalopodelor și al prădătorilor vertebrați străvechi.

De-a lungul anilor arheologii au descoperit mai multe fosile ale unor creaturi care interacționau în momentul morții lor – un astfel de interacțiune fiind cea de capturare a prăzii de către un prădător.

Cercetătorii au numit aceste fosile ale creaturilor care au murit înainte de a fi consumate „pabulite” de la cuvântul latin pentru „resturi”.

În noua lucrare, oamenii de știință au studiat un pabulit al unui crustaceu antic care urma să fie consumat de către o belemnitidă, o creatură străveche asemănătoare calmarilor.

Fosilele legate au fost descoperite de către un colecționar amator care le-a găsit într-o carieră de piatră din Germania. Unul dintre membrii echipei de cercetare a descoperit întâmplător colecția recent și a convins Muzeul de Istorie Naturală din Stuttgart să cumpere specimenele.

O echipă de cercetători a fost alcătuită la puțin timp după, grupul începând să studieze descoperirea.

Ambele specimene se aflau încă în sedimente fosilizate – unul era o belemitidă iar celălalt era un crustaceu prădător din genul Proerion, acesta având un corp care seamănă cu un homar cu clești lungi și subțiri.

Belemnitida se afla într-o stare excelentă, permițându-le cercetătorilor să vadă o porțiune mare din corpul său superior moale care a fost sfâșiat de către un prădător. Proerionul însă era într-o condiție proastă, cercetătorii crezând că se afla în timpul perioadei de năpârlire.

 » sursa: hotnews.ro