Florin Șincai: Apelul de seară! BASARABIA E ROMÂNIA

La marginea de răsărit a insulei de latinitate România, străjuiește o bună bucată a etnicului românesc, tărâmul moldovenesc al Basarabiei. Pare un simplu joc de cuvinte. Este Moldova noastră ștefaniană, surioara noastră, este ,,cealaltă țară românească”.

A fost atacată, ruptă, siluită, vândută, dar a rămas așa cum s-a plămădit de veacuri: românească. Această evidență nu se demonstrează cu idei filozofice, ci cu argumente și documente istorice. Era cu noi această Moldovă dintre Prut și Nistru, până să ne fie furată. Eram o țară și nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că poți știrbi cu de-a sila dintr-o hartă trasată nu în cancelarii, ci făcută cu plugul și cu sabia, veacuri de-a rândul. Dar în 1812 a fost luată de muscalii care au botezat-o Basarabia, după pământul învecinat cu brațul danubian al Chiliei, stăpânit din vechime de domnul Basarab al Țării Românești. Ceea ce n-au reușit migratorii stepelor asiatice, tătarii și mongolii, cazacii și hunii, au silit să facă rușii și soiul înrăit, sovieticii.

Chiar și așa, călcată și ruptă, la cinci ani de la anexare, recensământul lor arăta că 86% dintre locuitori erau români. Chiar și acum, cu toată ,,lucrarea” de rusificare, de spargere a băștinașilor cu alogeni veniți din toate zările, ei nu-și uită obârșia. Precum doi carpeni răsăriți dintr-o rădăcină, care, în creșterea lor se desfac și se înlănțuie până la vârf, încât dacă îi observi pe bucăți, te înșeli, că îți pare că s-au depărtat pentru totdeauna, tot așa va fi și neamul nostru românesc: până la urmă unit.În vreme ce poporul german s-a adunat, pentru noi românii, în noul bloc al UE, vorbele sincere despre Basarabia nu se mai spun răspicat și drept. Am avut președinți temători și duși, care n-au lăsat nimic moștenire.

Și-am avut demnitari fără dignitate.Iar acum trăim într-o epocă în care suntem siliți să spunem albului negru și prostiei istețime.30 de ani au trecut aproape degeaba. Astăzi, România și Moldova sunt două surori despărțite din pizmă și discordie, din lucrătură și necredință.În blocul sovietic, la școală, vorbele sincere despre Basarabia au fost ocolite. Prima oară mi-a vorbit de Basarabia bunicul meu, Gheorghe, care a făcut tot războiul.

Apoi tatăl meu, Nicolae, care a făcut militărie la grăniceri. Lui îi arătau țăranii: ,,Uite, casa aia e clădită de mine, dar frontiera s-a trasat așa cum au vrut rușii, pe dincolo de ea…”A treia oară l-am ascultat fascinat pe vrednicul de pomenire academician Florin Constantiniu. A fost bine că m-a pus să citesc: cronicarii, Iorga, Nistor, Ciobanu, Scurtu…Aveam o țâră de timp și într-o zi n-am găsit însemnată unirea cu Basarabia decât în ,,Constituția” unui singur partid: Alianța pentru Unirea Românilor.

Și nu doar în nume, ci în fapta și zidirea de zi cu zi.Aici am găsit oamenii care tresar la acel ,,Se urcă Basarabia pe cruce”, scris răscolitor și curajos, de poetul basarabean Adrian Păunescu. Cu privire la ,,neamul nostru românesc” de la Dunăre și Carpați, până la Nistru, ,,în unire zace puterea”, însemna în 1924 istoricul Ion Nistor.Am primit studenți în toate universitățile, am dat cetățenie și avem parlamentari moldoveni. Am intrat cu toții în acest Babilon european și ne-am dat seama că suntem la fel: români, cu un accent diferit. Am primit tineri moldoveni să studieze la Academia de Poliție și a fost bine. Eu însumi, când eram în poliție, am cunoscut frați moldoveni, ofițeri de cea mai bună calitate.

Nu știu dacă armata a făcut la fel și-aș mai întreba acum, în Săptămâna Luminată, ce-a isprăvit SIE pentru această necesitate istorică? Amestecați cu alte popoare, cei care-au fost statornici au vorbit puternicilor pe graiul lor, iar acasă ,,limba vechilor cazanii, care-o plâng și care-o cântă pe la casa lor țăranii”, după cum a scris Mateevici. Azi, a abandona unirea ar însemna să întinez memoria uneia dintre cele mai mari figuri ale istoriei, Sfânta Efigie a noastră, voievodul Ștefan cel Mare, care, în 1475, după bătălia de la Podul Înalt, însemna în Cartea Neamului: ,,Am luat sabia în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății…

”În ceasul de azi, a nu socoti Basarabia la un loc cu Vechiul Regat înseamnă a-l înjura pe vodă Petru Rareș, care însemna în ale sale hrisoave despre moșii și sate chivernisite până la limanul Nistrului. A abandona Basarabia înseamnă a batjocori scrierile domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir care scria despre răzeși.Niciun argument nu poate răsturna o evidență istorică limpede! Nicio lacrimă nu e prea mult pentru năpasta fraților noștri!

A ne abandona visul ar însemna să facem abstracțiune de cunoscutul ordin al generalului Antonescu, din 21 iunie 1941: ,,Ostași, vă ordon, treceți Prutul!” Să nu uităm că mama sa, pe patul de moarte i-a cerut: ,,Ionele, să nu uiți Basarabia!” A nu mai gândi și făptui reunificarea ar însemna să ne dovedim a fi un mort care încă n-a fost pus îngropat. Ne revine nouă datoria de a nu-i uita pe cei de-o făptură și de-o seamă.

Căci frații în veci vor fi frați! Iar sângele apă nu se face.Pe orice zid din cuprinsul țării și-n orice piept în care mai bate o inimă de patriot stă scris: ,,Basarabia e România”. Moldova pentru care s-a războit Ștefan nu e toată. Țara nu e dodoloață. Basarabia e singură fără România. România e stingheră fără Basarabia.Va fi să fie, negreșit.Avem o țarăȘi-o datorie!

Colonel Florin Șinca, București, 3 mai 2021.

%d blogeri au apreciat: