Facturile uriașe lovesc și în copiii sărmani, un astfel de caz fiind semnalat zilele trecute de părintele Dan Damaschin, omul cunoscut pentru ajutorul dat miilor de copii săraci din județele Moldovei.
Acum, părintele Dan Damaschin a primit, la unul dintre centrele sociale, o factură la gaze de peste 17.000 de lei, de 6 ori mai mare față de anul trecut, deși consumul a rămas același.
Părintele a făcut, pe Facebook, un apel impresionant, intitulat „S.O.G, nu S.O.S! SALVAȚI OAMENII DE GAZE”.
„Oare copiii celor care au făcut prețul la energie – nici nu mă interesează c-or fi fabricanți, distribuitori sau oameni politici ce coordonează niște instituții abilitate să protejeze populația, mă întreb încă o dată, oare mănâncă vânt și soare? Stau și tremură clănțănind din dinți cu păturile lor cu puf de pinguin? Sau pe spatele orfanilor mei, lipsindu-i de mâncare și de haine își fac salarii de zeci de mii de euro și, asemeni unor hiene așteaptă să crăpăm unul câte unul, pentru a ne vinde pielea?
Poate că dumneavoastră, oamenii buni care ne-ați sprijinit dintotdeauna, nu ne veți lăsa să se întâmple nu știu ce nenorocire, cel puțin cu acești copii pe care îi iubim atât de mult și care merită tot ce-i mai bun.