Dumitru Flucuș (AUR): Programul „Casa Verde”, o mare dezamăgire

Programul „Casa Verde”, prin care se pot instala panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, s-a dovedit a fi o mare dezamăgire pentru cei care și-au dorit să beneficieze de aceste fonduri, a declarat Dumitru Flucuș, deputat AUR de Brașov. La doar 3 minute după deschiderea aplicației pentru Regiunea Centru, fondurile erau deja epuizate.

Într-o declarație politică, Dumitru Flucuș a prezentat acest caz și a afirmat că această situație arată fața nevăzută a digitalizării: apar situații nedrepte, în care cei care au o conexiune puternică la internet se pot înscrie mult mai rapid la diferite aplicații. Oamenii din regiunea Centru (jud. Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu) s-au pregătit temeinic pentru deschiderea aplicației la programul „Casa Verde” din 24 mai a.c., dar procesul a favorizat doar o mică parte. Unde este egalitatea de șanse atât de mult invocată în această situație?

Deputatul AUR a punctat că, în acest caz, este evident că Administrația Fondului de Mediu a fost depășită de situație – termenul programat pentru depunerea de cereri era de 3 zile. De la trei zile la trei minute este, evident, o distanță mare. „Cei care ratează cele câteva minute vor trebui să mai aștepte un an cu speranța că vor fi mai rapizi data viitoare. Cu siguranță A.F.M. nu va putea declara că acest program a fost un succes”, a subliniat Flucuș.

Acesta a atras atenția pe viitor este necesar ca A.F.M. să ia în calcul și dificultățile pe care le întâmpină posibilii beneficiari – pot avea loc furtuni, intervenții tehnice sau orice alte situații care pot afecta conexiunea la internet – și să se asigure că toți cei care își doresc să aplice la un astfel de program au aceatsă șansă.

Fondurile pentru regiunea Centru s-au epuizat în 3 minute – în total, erau disponibile peste 245 de milioane de lei.