Dumitru Flucuș (AUR): criza lemnului de foc s-a accentuat după plafonarea prețurilor. Propunem noi măsuri pentru români

Criza lemnului de foc din România continuă, din cauza ordonanței care plafonează prețul. Deputatul AUR Dumitru Flucuș vine în sprijinul românilor aflați în dificultate, propunând, într-o conferință de presă, organizată de Alianța pentru Unirea Românilor, măsuri concrete menite să deblocheze sectorul. Deputatul AUR susține că traversăm o criză generalizată de resurse, complicată suplimentar de criza energetică care riscă să se acutizeze în sezonul rece.

Ne aflăm în fața unei crize a lemnului de foc! Foarte multe familii din România încă nu și-au asigurat rezervele de lemn de foc pentru iarnă. În țara noastră, circa 3 milioane și jumătate de familii se încălzesc cu lemne de foc, iar până acum nu au putu să le achiziționeze, decât în parte, fie din cauza prețului foarte ridicat al materialului lemnos, fie din cauza lipsei materialului efectiv. Noi venim cu câteva propuneri concrete care pot să ajute cetățenii aflați în dificultate. Prima ar fi elaborarea unei Hotărâri de Guvern Ordin de Ministru care să permită ocoalelor silvice să emită documente de proveniență pentru vreascurile și crăcile uscate, care putrezesc acum în păduri. Vorbim de aproximativ 10% din materialul lemnos exploatabil. Mai mult, ocoalele silvice să aibă ca o prioritate absolută marcarea în micile proprietăți, oferind oamenilor surse alternative de încălzire”, a declarat deputatul AUR Dumitru Flucuș.

În acest an, populația se confruntă cu o criză a lemnului de foc – legislația actuală împiedică accesul oamenilor la lemn de foc la prețuri accesibile și în același timp procurat în mod legal. Prin legile actuale, se încalcă prevederile Codului silvic ce arată că lemnul trebuie să ajungă în mod prioritar la populație, pentru împlinirea nevoilor de bază (încălzit/gătit). Sunt cel puțin 3,5 milioane de gospodării care folosesc lemnul ca sursă de încălzire. Dintre acestea, doar consumatorii vulnerabili ar urma să primească noi ajutoare. Condiția este ca venitul lunar să nu depășească 1.386 de lei de persoană în cazul unei familii sau 2.053 de lei pentru o persoană singură.

La sfârșitul lunii octombrie, în Comisia Economică au fost dezbătute noi măsuri de sprijin pentru încălzire. După nici o oră, senatorii au ajuns la o amânare în condițiile în care iarna bate la ușă. Discuțiile privind noua ordonanță vor fi reluate săptămâna viitoare.

România recoltează comercial doar 33% din creşterea pădurii, faţă de o medie europeană de 67%, cu un indice de recoltă comercială de sub 3 mc/an/hectare, în coada ţărilor europene.

Conferința de presă AUR poate fi urmărită aici.