Dumitru Flucuș (AUR): Cerem ca propunerea noastră privind interzicerea importurilor din Ucraina să fie dezbătută în regim de urgență

Deputatul AUR Dumitru Flucuș a declarat, într-o scurtă conferință de presă, că Alianța pentru Unirea Românilor demonstrează că poate face lucruri concrete, chiar dacă este în opoziție. În semn de solidaritate față de agricultorii români, AUR a depus un proiect de lege prin care cere Guvernului să interzică importurile de cereale, lapte și alte produse din Ucraina. Având în vedere gravitatea situației, reprezentanții partidului au cerut ca această inițiativă să fie dezbătută în regim de urgență, a punctat Flucuș.

În acest fel, AUR vine în sprijinul fermierilor autohtoni, „care neapărat trebuie să fie protejați ca să poată să se capitalizeze și să producă în viitor mâncare pentru țara noastră”, a subliniat parlamentarul. În context, deputatul AUR a reiterat faptul că importurile de cereale din Ucraina nu doar tranzitau teritoriul României, ci erau desfăcute în țară, ceea ce a creat o problemă foarte serioasă financiară fermierilor din România.

Dumitru Flucuș a prezentat contextul care a determinat partidul AUR ca, la inițiativa sa, să elaboreze un proiect de lege în acest sens:

„La inițiativa mea, alături de toți colegii deputați și senatori din partidul AUR, am depus o un proiect legislativ care prevede sigilarea tuturor camioanelor care transportă cereale la intrarea în țară și verificarea sigiliului la ieșirea din țară, astfel încât nimeni să nu mai poată să vândă cereale pe teritoriul României. În acest fel am înăsprit sancțiunile, neaplicarea sigiliului sau ruperea/deteriorarea sigiliului vor fi infracțiuni și vor fi pedepsite ca atare. Sperăm că această măsură să se aplice cât mai curând cu putință.

Știu că majoritatea cetățenilor au îndoieli că AUR poate face ceva concret. Iată că aceasta este o soluție foarte clară de rezolvarea unei probleme actual. Știți că în ultima săptămână, ajunși la disperare, fermierii au făcut anumite greve, au blocat puncte vamale, au blocat căi de acces. Nu doar fermierii din România au făcut asta, ci și cei din Polonia, din Bulgaria și cele din alte țări afectate. Însă, dacă în Polonia, guvernul s-a implicat și a oprit tranzitarea cerealelor ucrainene pe teritoriul Poloniei; la noi acest lucru nu s-a întâmplat. Și, de aceea, AUR a venit cu această inițiativă legislativă care va rezolva practic problema. Acum noi solicităm că această inițiativă legislativă să fie dezbătută în regim de urgență”.