Dumitrina Mitrea (AUR) a sesizat autorităților faptul că la Spitalul Municipal de Urgență din municipiul Roman se fac achiziții la suprapreț. Reacția Ministerului Sănătății

În luna noiembrie, Dumitrina Mitrea, deputat ales în Circumscripția nr.29, Neamț, a sesizat Ministerului Sănătății faptul că la Spitalul Municipal de Urgență din municipiul Roman se fac achiziții la suprapreț. Spre exemplu, pentru o lampa scialitică instituția urma să plătească 35.105 lei cu TVA inclus, iar pentru trei pompe de sân electrice, folosite pentru extracția laptelui matern, costul ar fi de 13.566 lei cu TVA inclus.

Deși achiziționarea unor astfel de dispozitive moderne este necesare pentru buna funcționare a oricărei unități medicale, costurile acestor dotări nu trebuie să depășească valoarea celor disponibile pe piață. Ori, în cazul acestei unități medicale există suspiciuni că achizițiile în cauză sunt supraevaluate, preciza deputata AUR în solicitarea transmisă ministerului de resort.

În răspunsul transmis, Ministerul Sănătății și-a declinat competența în acest caz, deși fondurile necesare achiziționării de noi dotări sunt oferite de instituție, în parteneriat cu Primăria Roman.

„Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi cele ale Hotărârii Guvernului nr.144/2010 privind organizarea şi funcționarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Sănătății ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică, elaborează politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în acord cu Programul de guvernare şi coordonează şi controlează implementarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local.

Spitalul Municipal de Urgenţă Roman îşi desfăşoară activitatea în subordinea Consiliului Local Roman. Repartizarea resurselor materiale şi umane se realizează de către conducerea unităţii sanitare, cu aprobarea Consiliului Local Roman”, se arată în răspunsul oficial al Ministerului Sănătății.