Digitalizarea ar putea aduce României 50 miliarde de euro în PIB până în 2030 – Studiu

Economia digitală ar putea reprezenta, în 2030, cel puțin 20 % din PIB, cu un plus de aproximativ 50 de miliarde de euro la Produsul Intern Brut. Datele apar într-un studiu lansat de experții de la FACTORY 4.0 și Frames.

Dezvoltarea economică semnificativă din ultimii 20 de ani, bazată pe exporturi, investiții străine, pe forța de muncă relativ ieftină și mai ales pe consum, riscă să se transforme într-un dezavantaj în următorii ani, în contextul schimbărilor semnificative prin care trece economia mondială.

„Pandemia de COVID 19 a restartat modul în care sunt percepute activitățile economice. În contextul shut-down-ului economic din primăvară și a măsurilor de distanțare socială, mediul economic a fost, practic, forțat să facă pasul spre digitalizarea activității. În acest context, prin schimbarea paradigmelor economice, România are șansa nesperată de a arde etapele și de a crește economic semnificativ, prin tehnologie și digitalizare”, arată datele studiului.

Potrivit experților, această reorientare economică este absolut necesară mai ales în contextul scumpirii forței de muncă și, în general, a crizei de pe piața resurselor umane.

„Vremurile în care România era atractivă prin costurile reduse cu forța de muncă au trecut, iar perspective demografice indică o accentuare a problemelor din piața HR. Fără o focusare pe dezvoltarea reală a competențelor digitale, automatizarea și digitalizarea proceselor, companiile, în general mediul economic românesc, riscă să piardă puncte importante la capitolul competitivitate, cu consecințe economice negative”, afirmă Marius Hărătău, managerul FACTORY 4.0.

Citește mai mult pe europafm.ro