Dezastru la Timișoara după 6 luni de mandat Fritz: 10 minciuni marca USR-PLUS

Fără promisiuni goale: 10 angajamente USR-PLUS pentru un nou început în administrația timișoreană. Pentru a provoca o schimbare sistemică, noi considerăm că e nevoie să repunem administrația pe noi baze, urmând noi principii. Prosperitatea și creșterea calității vieții vor fi apoi rezultatul firesc al bunei guvernanțe. Cele 10 angajamente de mai jos sunt contractul pe care ni-l asumăm în fața timișorenilor”, ne anunța echipa lui Dominic Fritz în iunie 2020.

Candidatul Dominic Fritz vorbea despre „probleme sistemice cu care se confruntă Timișoara”, unde „vedem o comunitate care știe să se mobilizeze în momente cheie”, dar și „o administrație depășită”, relatează Tion.ro.

„Nu este o listă de proiecte, cu fântâni, ci este propunerea unui contract între cetățenii Timișoarei și administrația nouă. Cei din comunicare îmi spun că zece lucruri sunt mult prea multe, dar eu cred că sunt multe elemente care ne trebuie în administrația publică. (…) Când eu o să vorbesc despre proiecte în această campanie, eu știu pe ce bază o să îndeplinesc aceste proiecte”, explica, la acea vreme, aspirantul la fotoliul de primar.

Cele 10 angajamente luate de Fritz

1. „Punem cartierele în centrul atenției”. Candidatul Dominic Fritz spunea că Timișoara nu se poate dezvolta doar în centru și că „o să avem oameni responsabili pentru un anume cartier, o să implicăm oamenii din cartier prin consilii consultative, prin bugete pentru un cartier anume și o să facem pentru fiecare cartier un plan de dezvoltare specific”.

„Vom face o prioritate din atragerea de profesioniști în primărie – din Timișoara și nu numai. Vom angaja pe baza unor concursuri adevărate, nu pe bază de pile și cunoștințe. Acolo unde e necesar, vom pune accent pe cunoașterea limbilor străine, pentru a fluidiza conectarea la bunele practici europene. Funcționarii Primăriei vor fi încurajați să folosească oportunitățile de formare continuă. Vom forma echipe multidisciplinare pentru a găsi soluții inovatoare la cele mai importante provocări ale Timișoarei. De exemplu, un Centru de Excelență în Mobilitate Urbană, cu experți în mobilitate, inginerie și planificare teritorială, va realiza teme și studii pentru dezvoltarea mobilității la nivel metropolitan și va redacta caiete de sarcini în concordanță cu direcțiile de finanțare europeană”, explica Fritz, conform site-ului din campania electorală.

Ce s-a întâmplat în șase luni? La Timișoara au fost angajați zece consilieri personali, șase pentru primar și câte doi pentru fiecare viceprimar. Cei care îl consiliază pe Fritz sunt Loredana Pintea, Rudolf Graef, Simona Fiț, Val Mureșan, Dana Lazăr și Bogdan Marta. Viceprimarul USR-PLUS Ruben Lațcău este consiliat de Anca Nistor și Lucian Suciu, iar viceprimarul PNL Cosmin Tabără de Cătălin Olteanu și Ilie Sîrbu.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Deocamdată nu am fost anunțați despre așa-zișii manageri de cartiere din Timișoara, iar despre buget participativ nu poate fi vorba anul acesta. Conform prezentării primarului din martie, în bugetul Timișoarei pentru anul 2021 au fost alocate 14,7 milioane de lei la capitolul „Spațiu public și cartiere”: 2,4 pentru PUZ-uri pentru zone importante ale orașului (malul Begăi, Torontalului, Iosefin, Traian); 1,3 milioane pentru „regenerare urbană zonele Aradului/Torontalului, Lipovei, Circumvalațiunii, str. Polonă, Complexul Studențesc”, unde intră parcări, iluminat public, conexiuni pentru pietoni și culoare verzi cu locuri de joacă; 720.000 de lei pentru concursuri de soluții de arhitectură pentru Piața Operei și străzile din Cetate, amenajarea și modernizarea Pieței 700 și zona Stadion; precum și 1 milion de lei pentru Banca de Date Urbane.

2. „Facem zona metropolitană funcțională”. Candidatul Dominic Fritz spunea că Timișoara nu se termină la limita UAT-ului și că suntem „un singur pol de creștere și trebuie să ne dezvoltăm ca atare”. Vorbea despre transport în comun metropolitan și aplicare la fonduri europene pe zona metropolitană, inclusiv pentru un tren metropolitan.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Primăria a decis că dă 1 milion de euro pentru un studiu de fezabilitate pentru un train-tram Reșița-Timișoara.

3. „Reconectăm administrația timișoreană de Europa”. Candidatul Dominic Fritz spunea că „Timișoara nu este o insulă” și că trebuie „să se reconecteze” cu Europa economic, dar și cultural. Promitea, printre altele, reînvierea parteneriatelor cu orașele înfrățite și despre o unitate specializată pentru atragerea de fonduri europene pentru primărie și toate instituțiile din subordine, obiectivul fiind dublarea fondurilor atrase pentru Timișoara.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Nu știm exact cum a reluat primăria legătura cu orașele înfrățite, dar știm cu certitudine că edilul-șef a făcut mai multe vizite la București, de unde s-a întors cu bani de la bugetul de stat pentru unele dintre proiectele Timișoarei. Despre o unitate specializată în primărie nu poate fi vorba deocamdată, pentru că organigrama PMT promisă de Fritz nu a fost prezentată.

4. „Atragem profesioniști în primărie”. Candidatul Dominic Fritz spunea că „administrația s-a încărcat cu niște mediocri, niște impostori”, cu oameni care „fac șmenurile lor în loc să lucreze pentru cetățeni”.

La primărie au venit așadar mulți oameni noi, dintre care îi mai amintim pe city managerul Matei Creiveanu și pe arhitectul-șef Gabriel Almăjan, dar și pe noul director al Casei de Cultură, Camelia Mingasson. S-au căutat oameni și pentru Centrul de proiecte, structură care se ocupă de finanțările în cultură, sport și educație, dar primăria n-a reușit să atragă curioși, așa că Fritz și-a pus un consilier personal director interimar. Alte trei concursuri pentru posturi de șefi în primărie au fost câștigate de angajați ai PMT cu state vechi: Magdalena Nicoară, fost director la Dezvoltare, acum director la Urbanism, și Mihai Boncea, acum director la una dintre direcțiile de Patrimoniu.

Restructurarea din primărie promisă de Fritz încă de dinainte de a câștiga alegerile n-a mai venit nici până în ziua de azi. Mai mult, în martie 2020, edilul-șef anunța că vrea și două tipuri de audit în instituția pe care o conduce.

5. „Digitalizăm și eficientizăm administrația locală”. Candidatul Dominic Fritz promitea „un portal pentru cetățeni unde trebuie să depui un singur act o singură dată și să nu ți se ceară de fiecare dată copie după buletin, de exemplu”. Se promiteau, așadar, un ghișeu unic, un singur dosar al cetățeanului, cu acte depuse o singură dată, formulare simplificate și precompletate, un site al PMT reconstruit din temelie, proceduri interne eficientizate în mod constant.

Ce s-a întâmplat în șase luni? În primul rând, primarul Fritz și-a luat un consilier personal specialist în IT, care să fie „șeful digitalizării” în instituția de pe C.D. Loga. În realitate, portalul primăriei nu s-a schimbat cu mult. De exemplu, proiectele de hotărâre nu pot fi citite direct pe site, e nevoie să fie descărcate și nu pot fi distribuite decât dacă sunt copiate, pentru că site-ul PMT nu permite un URL dedicat. Despre „ghișeul unic” nu am fost informați, dar prin noiembrie 2020, municipalitatea anunța că prelungește la 12 ore programul de la Camera 12.

6. „Combatem corupția cu transparență”. Candidatul Dominic Fritz promitea „o primărie de sticlă”, „o revoluție de transparență”, pentru că „unde este lumină, nu se fură”. Promitea că „urcă” pe site-ul PMT toate contractele, anexele, referatele și rezultatele din arhiva primăriei din ultimii ani. Pe pagina web, cetățenii vor putea vedea constant ce sesizări există în cartierul lor, ce proiecte sau ce lucrări de mentenanță sunt în derulare. Tot acolo urma să fie urmărită în timp real deplasarea utilajelor de curățenie și deszăpezire.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Primăria de sticlă are, deocamdată, o sticlă mată. Într-adevăr, contractele, referatele de la proiectele de hotărâre sunt pe site, erau încă de pe vremea lui Robu, dar timișorenii nu pot vedea constant sesizările și nici lucrările de mentenanță, pe acestea din urmă doar dacă se pun să caute în arhivă programul zilnic de reparații al străzilor. Harta care ne arată prin GPS unde se află utilajele de curățenie sau deszăpezire și mașinile de gunoi există pe site-ul PMT din februarie 2021. Primăria Fritz a reușit să facă și o pagină dedicată pentru cheltuielile PMT, precum și o prezentare a proiectului de buget. La capitolul transparență mai e de muncă, pentru că deocamdată primăria nu are un purtător de cuvânt, iar comunicatele de presă vin, de multe ori, a doua zi de la întâmplarea unui eveniment. De exemplu, Fritz s-a întâlnit miercuri cu ministrul Afacerilor Externe, iar abia a doua zi a fost transmis un comunicat de presă sec.

7. „Reechilibrăm bugetul spre investiții”. Candidatul Dominic Fritz spunea că primăria dă foarte mulți bani pe funcționare și promitea că va reorienta bugetul orașului spre investiții.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Bugetul Timișoarei pe anul 2021 a fost împărțit după cum urmează: 55,9% pentru funcționare și 41% pentru dezvoltare, respectiv investiții.

8. „Luăm decizii bazate pe date și învățăm constant”. Candidatul Dominic Fritz spunea că este foarte important principiul de a învăța constant. Vorbea despre cum a dat administrația Robu mulți bani pe un sistem de trafic management care nu este folosit nici la jumătate din capacitate și promitea decizii monitorizate și evaluate constant: „Nu vom face lucrurile niciodată doar «pentru că așa s-a făcut mereu», ci ne vom strădui să îmbunătățim constant calitatea actului administrativ și experiența cetățenilor cu Primăria Timișoara”.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Despre proiectul de trafic management nu s-a vorbit mare lucru, dar în acest an se împlinesc cei cinci ani de la implementarea proiectului cu fonduri europene, iar sursele noastre spun că Primăria Timișoara regândește sistemul.

9. „Consultăm și implicăm cetățenii”. Candidatul Dominic Fritz spunea că fostul primar a construit un zid în jurul primăriei și că cetățenii nu mai au nicio șansă să fie auziți, iar profesioniștii sunt batjocoriți. Promitea buget participativ, consilii consultative de cartier, consiliul tinerilor: „Vom pune 5% din bugetul de investiții la dispoziția cetățenilor pentru a propune, susține și decide cele mai importante proiecte pentru ei și cartierul lor”.

Ce s-a întâmplat în șase luni? În 2021, Primăria Timișoara nu are buget participativ. N-a fost pus deoparte niciun leu pentru ca oamenii să poată propună proiecte dedicate pe cartiere.

10. „Luptăm pentru interesele Timișoarei pe plan național și european”. Candidatul Dominic Fritz spunea că nu avem „o diplomație timișoreană” și că este nevoie de susținere la București și la Bruxelles. Ne promitea că va deveni un ambasador activ pentru Timișoara și că primăria se va orienta spre colaborarea cu instituțiile publice pe toate nivelurile.

Ce s-a întâmplat în șase luni? Primarul Dominic Fritz a făcut multe deplasări la București, de unde s-a întors într-adevăr cu bani pentru marile proiecte de infrastructură ale orașului. A promis, printre altele, o vizită a președintei Comisiei Europene la Timișoara, în 2023.

Trebuie să menționăm și că Dominic Fritz, candidat la Primăria Timișoara atunci când și-a luat cele zece angajamente, n-a avansat niciun termen pentru vreo promisiune anume.