Cunoscutul prezentator de televiziune, Dan Negru, a publicat anul trecut, pe 24 iunie, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, un mesaj în care îl numește pe Sfânt un „model cool”, care va supraviețui mereu peste timp.
„Dacă vreți un model cool, ăsta e! Cel născut azi. N-a vrut să fie corporatist, amabil, simpatic, împăciuitor cu toți. Dimpotrivă! Asprimea lui a schimbat lumea.
„Nu luați de la nimeni mai mult decăt vă este îngăduit”, le spunea celor îmbogățiți prin furt! Prietenii lui, toți tineri, 30 și ceva de ani, au schimbat lumea. Definitiv. Și vor supraviețui tuturor – online-ul, Facebook, Insta, Black Lives Matter, coronaviruși, noi… – ei vor rămâne.
Dacă vreți un model cool, El e! Cel aniversat azi: IOAN BOTEZĂTORUL”, a scris, pe Facebook, Dan Negru, potrivit Doxologia.ro.