Cum a mazilit un secretar de stat liberal o organizație locală(Suraia) pentru a-și pune soția candidată

O întreagă organizația locală a fost mazilită de către liberali pentru ca un secretar de stat de la interne, cu originile în Vrancea, să își poată pune soția pe poziția de candidat la funcția de primar al unei comune din România (Suraia din Vrancea).

Norocel Stroe Pompiliu este un apropiat al ministrului Ion Ștefan și al parlamentarului și candidatului liberal fără șanse la conducerea Consiliului județean Vrancea: Toma Cătălin Dumitru (lumea acuză un blat între Oprișan și Toma, candidat fără șanse, pus formal să candideze împotriva sa).

Marea calitate a lui Norocel Stroe Pompiliu a fost aceea de a purta cu sfințenie diplomatul celor mai mari de prin partidul liberal, motiv pentru care vrâncenii, fără să aibă vreo performanță notabilă la vreun ciclu de alegeri, să îl trimită la București ca să îl slujească pe Vela. Spunem fără vreo performanță notabilă deoarece PNL Vrancea are cele mai slabe performanțe politice din România, județul Vrancea rămânând roșu chiar și în perioada dezastruoasă Liviu Dragnea.

Vela și compania sa de secretari de stat au reușit împreună cu succes să trimită România într-o criză economică profundă și să gestioneze dezastruos criza pandemică închizând zeci de mii de firme, dar aceasta este o altă discuție. Dar farmaciile au rămas deschise și au făcut profituri foarte frumoase, dar e greu să presupunem că ar exista o așa legătură și în mod evident este pură coincidență.

Despre legăturile actualei conduceri a ministerului de interne și lumea interlopă vom discuta într-un articol separat.

Revenim. Deși liberalii din Suraia avuseseră rezultate foarte bune în cadrul alegerilor locale precedente obținând un scor de peste 37%, mult peste media județului, s-au gândit cei care fac jocurile politice de la centru că este timpul să înlăture vechea conducere a organizației locale pentru a lăsa un loc liber pentru soția secretarului de stat proaspăt uns la București.

Maziliți ca să facă loc soției unui liberal important din județ, foștii membri de partid au trecut la USR, partidul care a declarat că nu este de acord cu traseismul politic, dar între vorbe și practică există o distanță foarte mare. Probabil că traseismul politic cu importuri de la PNL diferă față de traseismul practic de liberali cu impoturile de la PSD.

Soția secretarului de stat de la interne, Stroe Maria, văzându-și soțul pe cai mari în ale politicii, nu a dorit nici ea să se lase mai prejos, asta deși nimic nu o recomanda până la acel moment ca să conducă o primărie…. Vorba aceea, o primărie nu este chiar o farmacie. Dacă nu ai văzut în viața ta un studiu de fezabilitate e mai bine să nu încurci lumea.

Așa că a pretins conducerea organizației locale motiv pentru care, cu ajutor direct de la centru și al soțului ei, toți vechii liberali din Suraia au fost maziliți din organizație.

Nu știm exact de ce a fost aleasă primăria Suraia din moment ce doamna locuiește în Focșani și mai nou dispune de o vilă importantă în Vânători, Vrancea. Probabil s-a gândit că primarul în funcție se va retrage, dar iată că nu o va face, spre dezamăgirea ei.

Pe locul rămas liber s-a desfășurat un simulacru de alegeri la care doamna Stroe a fost singura candidată și iată că astăzi pretinde funcția de primar al comunei Suraia, deși singura ei mare calitate prin care a ieșit în evidență o reprezintă distribuirea pe platformele de socializare a mesajelor date de liberali de la nivel județean, mai ales a celor postate de către Toma Cătălin Dumitru.

Nu punem aici faptul că Maria Stroe nu locuiește în comuna Suraia iar oamenii locului nu prea o cunosc, mai puțin cei mai în vârstă ce descarcă lunar banii pentru medicamente. Candidatul Maria Stroe își petrece timpul alergând între Focșani și București cu probleme de partid.

În realitate ținta propriu-zisă nu o reprezintă câștigarea primăriei(la care nu are șanse, primarul în funcție având deja trei mandate, ultimul câștigat cu peste 50% din voturi), ci lansarea într-un prim ciclu de alegeri care să îi permită emiterea de pretenții la o funcție publică la nivel central(mirajul Bucureștiului).

Au o avere impresionantă care nu poate fi justificată

Dacă ne uităm pe declarația de avere a secretarului de stat Stroe Pompiliu Norocel putem înțelege cu ușurință de ce își propune să își bage și soția în politica mare, chiar dacă începe de nivelul unei umile primării de comună sau dintr-o funcție mai mică prin ministere: din politică se pot face bani mulți, foarte mulți.

Conform declarației de avere postată la nivelul anului 2019 familia Stroe dispune de două terenuri în comuna Vânători din județul Vrancea precum și un apartament generos în Focșani.

Peste acestea se adaugă o vilă impresionantă cu suprafața mai mare de 270mp, vilă dobândită prin construire și care valorează astăzi peste 200 000 de euro.

În mare probabil discutăm de câteva sute de mii de euro.

Familia Stroe mai are și un apartament în zona centrală a capitalei României, București. Ce să mai: a dat norocul peste Norocel.

Toate acestea făcute cu un salariu de doar 1 250 de lei, așa cum reiese din aceeași declarație de avere.

Iată aici declarația impresionantă de avere.

Dar veniturile anuale obținute de cei doi soți nu prea justifică averea impresionantă.

Cei doi soți Stroe au declarat venituri anuale din calitatea de salariat undeva în jurul valorii de 30 000 de lei, adică împreună câștigau lunar suma de 2 500 de lei, adică sub 1300 lei de persoană, mai puțin decât salariul minim lunar.

Adică din 1 300 de lei lunar au reușit să cumpere două apartamente și să construiască o vilă de peste 200 000 de euro? Poate aflăm și noi care este secretul și să îl împărtășim tuturor românilor. Sigur că nu putem crede așa ceva, că doar nu suntem proști. Tocmai de aceea presupunem că din politică se fac bani buni și la negru.

Vă puteți imagina că nici un român nu își poate construi o vilă de peste 200 000 de euro cu o sumă așa de mică lunar, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la legalitate dobândirii averii.

Firma CLANOR S.R.L., care le aparține conform declarației de avere, este amplasată în Suraia și figurează cu 9 angajați, fapt interesant din moment ce în mica farmacie din centrul comunei niciodată nu au fost văzute mai mult de două persoane.

Nu spunem noi asta ci site-ul cu informații publice listafirme.ro .

Pentru cine lucrau acele persoane, să fie oare acesta motivul pentru care i s-a oferit un post de secretar de stat la ministerul de interne lui Pompiliu Stroe? Nu știm și nu putem lansa afirmații în acest sens.

Să fie micile farmacii din comunele vrâncene așa de profitabile?

Din ce știm noi Liviu Dragnea a fost condamnat și stă acum în închisoare pentru angajarea fictivă de persoane.

Această mică farmacie a explodat de când familia Stroe a intrat în politică. Unii cetățeni se plâng că prețurile erau puțin cam mari, dar pare greu de crezut că se poate justifica prin aceasta averea impresionantă. Dacă ar fi așa toți posesorii de farmacii ar deține câteva vile impresionante.

Primii șapte ani de activitate ai firmei au fost pe pierdere sau cu profituri foarte mici, pentru ca deodată cu intrarea în politică să asistăm la o creștere spectaculoasă a vânzării de medicamente în comuna Suraia, cu profituri anuale de zeci de mii de euro, dar în același timp și cu datorii de două ori mai mari.

Pare că lui Stroe Norocel Pompiu îi plac mașinile scumpe. Imaginea este de pe profilul personal de Facebook.

Practica introducerii politicii în familie este una curentă. Sunt familii care chiar aleg să joace la două capete, așa că soțul îl vezi pe la PNL și soția pe la PSD. Aici nu este cazul, e mai ușor să crești în umbra soțului decât să pui osul la treabă, să muncești și să gândești.

Între timp știm prea bine performanțele notabile ale ministerului de interne: se negociază cu interlopii, șefii lasă capul jos și se întâlnesc în miez de noapte cu clanurile mafiote, exact invers față de cum ar trebui.