CRIZĂ economică: Peste 42.200 de firme radiate în primele opt luni din acest an – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 30,96% în primele opt luni din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 42.242 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

    În perioada ianuarie – august 2020 au fost consemnate 32.255 de radieri.

    Cele mai multe radieri în primele opt luni ale acestui an au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 6.824 (plus 34,44% faţă de ianuarie-august 2020) şi în judeţele Timiş – 2.033 (plus 52,86%), Constanţa – 1.826 (plus 27,87%) şi Cluj – 1.822 (plus 22,20%).

    La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 331 (în creştere cu 58,37% faţă de primele opt luni ale anului trecut), Covasna – 358 (plus 59,11%) şi Călăraşi – 369 (plus 44,14%).

    Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 71,20%), Covasna (plus 59,11%), Ialomiţa (plus 58,37%) şi Vrancea (plus 58,29%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

    Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 11.517 (plus 33,18% raportat la ianuarie-august 2020), construcţii – 3.926 (plus 29,87%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 3.550 (plus 31,04%) şi industria prelucrătoare – 3.386 (plus 31,04%).

    În august 2021, au fost consemnate 4.575 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (776) şi în judeţele Timiş (252), Ilfov şi Constanţa (223).


    Distribuie acest articol!