Parlamentarii AUR de Iași nu au avut vacanță în aceste două luni de foc – iulie și august. Deputații Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu au străbătut neobosiți sate și orașele din județul Iași pentru a sta de vorbă cu localnicii spre a le afla problemele și doleanțele. Prin campania „Vara românilor”, am vrut să le arătăm cetățenilor că aleșii trebuie să fie alături de cetățeni, pe teren și nu închiși în birouri sau plecați în vacanțe în afară țării, a afirmat Cristian Ivănuță.
În județul Iași, campania a ajuns la final – ultima oprire a campaniei a fost în orașul Târgu Frumos. În luna august, cei doi deputați de Iași Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu, alături de alți membri ai organizațiilor locale AUR, au vizitat mai multe comune și orașe din județ. Dintre acestea menționăm: comunele Strunga, Răchiteni, Butea, Oțeleni, Lungani și Ion Neculce, dar și orașe precum Pașcani și Hârlău.
„Fără ajutorul membrilor din filialele locale AUR, această campania nu s-ar fi putut desfășura și nu ar fi ajuns lângă cetățeni, mult prea uitați și batjocoriți de aleșii noștri în ultimii 30 de ani. Nu am vrut decât să arătăm că aleșii nației trebuie sa fie lângă cetățeni, sa le asculte doleanțele și să se implice în rezolvarea lor”, a afirmat Ivănuță.