Comisia Europeană, serie nouă de discuții privind un nou vaccin COVID | .News

Comisia Europeană (Sursă foto: Wallpaperflare)

Comisia Europeană (CE) a încheiat astăzi, 20 august, o serie de discuții preliminare cu CureVac pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. Discuțiile succes rezultatul demersurilor pozitive cu Sanofi-GSK, anunțate la 31 iulie, și cu Johnson & Johnson, anunțate la 13 august, precum și al semnării unui angajament prealabil de achiziție cu AstraZeneca la 14 august, potrivit unui comunicat CE. 

Contractul avut în vedere cu societatea CureVac ar prevede posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul, precum și să îl doneze țărilor cu venituri mici și medii sau să îl redirecționeze către țări europene. Se preconizează că Comisia va dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea inițială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, care vor fi furnizate după ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19. Comisia continuă să poarte discuții intense și cu alți producători de vaccinuri.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Comisia Europeană își respectă promisiunea de a asigura accesul rapid al europenilor și al întregii lumi la un vaccin sigur, care să ne protejeze împotriva coronavirusului”.

CureVac este o societate europeană care desfășoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipide. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în ultimii zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule ca suport de date cu ajutorul căruia organismul însuși poate produce propriile substanțe active pentru a combate diverse boli.

Discuțiile preliminare încheiate astăzi sunt menite să ducă la un angajament prealabil de achiziție care urmează să fie finanțat prin Instrumentul pentru sprijin de urgență, care prevede fonduri dedicate creării unui portofoliu de potențiale vaccinuri cu profiluri diferite și produse de societăți diferite.

 » Read More

Lasă un răspuns