Comisia Europeană, lovitura fatală pentru România. Cărbunele nu are niciun viitor

Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a transmis un mesaj ce va afecta grav sectorul energetic din România: țara trebuie să elaboreze un panl de enunţare totală la utilizarea cărbunelui pentru a produce energie pentru că această resursă nu are niciun viitor.

„Trebuie să fiu brutal de sincer: cărbunele nu are niciun viitor. De ce industria europeană de cărbune are probleme? Din cauze pur economice, pentru că nu mai există cerere pentru cărbune. Se scufundă. S-au dat subvenţii de miliarde şi miliarde care ar fi putut fi folosite mai bine pentru a crea un viitor pentru oamenii care lucrează azi în industria minieră. Dacă adăugăm la asta şi amprenta de carbon a cărbunelui, trebuie să fim sinceri să spunem că nu există un viitor al cărbunelui”, a declarat marţi, Timmermans ZF Power Summit.

Oficialul le-a recomandat autorităților să utilizeze Fondul de Recuperare pentru a investi masiv în energia regenerabilă.

„România are o capacitate foarte mare de energie eoliană terestră şi un mare potenţial eolian offshore, la fel şi în energia solară. Cred că este foarte important să investiţi în aceste direcţii. Iar gazul să fie de tranziţie, nu o situaţie permanentă”, a susţinut oficialul UE, precizând că România poate urma exemplul Greciei, care va investi în resurse regenerabile.

În acest context, deputatul AUR Gheorghe-Adrian Cătană a atras atenția asupra faptului că România va trebui să fie foarte atentă la acordurile pe care le va agrea în ceea ce privește trecerea la energia verde.

„România poate face multe lucruri în această situație. Noi am prezentat încă din campania electorală ce soluții pot fi implementate pentru a reduce considerabil sursele de poluare ce rezultă din arderea cărbunelui. O soluție este invenția lui Iulian Horneț. Este vorba de o stația de piroliză, o instalație unică, pe peleți produși din biomasă, care procesează deșeurile contemporane, de la cărbune la deșeuri menajere”, a precizat Cătană pentru 60m.ro.