Claudiu Târziu: România, ca stat înrudit al aromânilor și meglenoromânilor din Macedonia de Nord, are obligația de a-i sprijini

Distribuie acest articol!


    Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, senatorul AUR, Claudiu Târziu, atrage atenția asupra obligațiilor României de a sprijini comunitățile aromâne și meglenoromâne din Macedonia de Nord. Proiectul Alianței pentru Unirea Românilor are ca prim pas transformarea României într-un factor de putere regională în Zona Mării Negrii și a Balcanilor de Vest, iar acest lucru se poate face doar prin sprijinirea comunităților istorice vorbitoare de limbă română.

    „În cursul zilei de ieri, 9 mai, alături de colegul nostru, deputatul Boris Volosatîi, am întreprins o vizită de lucru în Republica Macedonia de Nord, pentru a ne documenta asupra situației și problematicii minorităților înrudite aromână și meglenoromână și a aduce un omagiu personalităților aromâne și meglenoromâne din această țară. Vizita a fost prilejuită de împlinirea a 116 de la emiterea Iradelei de recunoaștere a drepturilor egale ale românilor (aromâni și meglenoromâni) din Imperiul Otoman.

    În cadrul discuţiilor purtate la Ambasada României la Skopje, cu doamna ambasador Adela-Monica Axinte, respectiv cu domnul Gabriel Nicola, prim colaborator al misiunii, ministru plenipotențiar, am exprimat că România nu are încă o strategie bine articulată pentru sprijinirea eficientă a românilor de pretutindeni. Deşi este stat înrudit, România manifestă timiditate și nu trece mai departe de declarații de bune intenții. Este foarte important să manifestăm inițiativă și să fim activi, așa cum am fost pînă în anul 1948, acționînd în beneficiul cultural-identitar al fraților aromâni și meglenoromâni din Balcani. Principalele aspecte pe care le-am identificat și pentru care vom încerca să găsim soluțiile adecvate sunt: extinderea învățămîntului în dialectele aromân și meglenoromân, acordarea de burse identitare copiilor români din Macedonia de Nord care studiază dialectul istoric aromân al limbii române comune; acordarea de burse universitare studenților aromâni și meglenoromâni care doresc să studieze în universitățile din România; acordarea cetățeniei române în regim simplificat membrilor celor două minorități înrudite și recuperarea proprietăților comunității și bisericii aromâne confiscate abuziv de statul comunist iugoslav și moștenite de guvernul Republicii Macedonia de Nord sau de către Biserica Ortodoxă Macedoneană, nerecunoscută canonic de ansamblul lumii ortodoxe.

    Ulterior, am vizitat orașul Bitola din sudul țării, important centru aromân, unde am avut întrevederi și discuții de lucru cu domnul Alexandru Mamakis, Consul onorific al României, respectiv cu domnul Hristu Ciolacu, președinte al „Comunei aromâne” și epitrop al bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate. În Bitola am vizitat patru obiective istorice de importanță deosebită pentru statul român și minoritatea aromână înrudită: clădirea fostului Consulat al României care a funcționat pînă în 1948, clădirea fostului Liceu comercial românesc din Bitola, biserica aromână „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, dar și Cimitirul românesc, unde am adus un pios omagiu importantelor personalități aromâne: profesorul Apostol Mărgărit, fost inspector al școlilor românești din Balcani, și poetul Constantin Belimace, autorul imnului românilor sud-dunăreni „Dimândarea părintească”. – notează senatorul AUR Claudiu Târziu.


    Distribuie acest articol!