Cioloș va sparge RECORDUL lui Cîțu: Nimeni nu votează guvernul USR – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    USR va avea parte de cea mai mare umilință din istoria sa și probabil din istoria parlamentarismului românesc, fiind partidul care nu a reușit să coalizeze cu nici o altă formațiune politică pentru formarea unui nou guvern. Dacian Cioloș la rândul său va avea parte de cea mai umilitoare experiență din toată cariera sa politică.

    Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu a declarat, luni, că liberalii vor participa la votul pentru învestirea Guvernului Cioloş, dar nu vor vota.

    ”Vreau să anunţ public că noi am decis în seara aceasta într-o şedinţă de Birou Executiv că noi nu vom vota la plen. Opţiunea este «prezent », nu votez şi la comisii ne vom abţine. Deci, nu vrem să facem ce au făcut colegii de la USR, să ne ridicăm din bancă şi să votăm împotriva colegilor cu care am guvernat şi cu care sperăm ca în viitor să mai putem guverna”, a declarat, luni seară, Dan Vîlceanu la Digi24.

    Liderul AUR, George Simion, a declarat pentru 60m.ro că formațiunea politică pe care o conduce nu va vota niciodată pentru un guvern condus de USR.

    AUR nu va vota niciodată pentru un guvern condus de USR. USR are o politică antiromânească, iar Dacian Cioloș a demonstrat data trecută când a ocupat funcția de premier că nu are capacitatea de a conduce România. Cabinetul Cioloș va sparge recordul lui Florin Cîțu la vot și va rămâne în istorie ca tentativa de Guvern ce a picat la învestire cu cel mai mare număr de voturi.”, a declarat George Simion.

    USR nu a reușit să îi convingă nici pe foștii colegi de la UDMR. Aceștia din urmă, cel mai probabil se vor abține de la vot. PSD de asemenea a anunțat prin vocea lui Sorin Grindeanu că va vota împotriva cabinetului Cioloș.


    Distribuie acest articol!