Ciocoiul de la Cluj se ține cu dinții de Cîțu: Este un premier eficient! Uitați-vă la creșterea economică pe care o are România, o creștere record în UE

Distribuie acest articol!

    Emil Boc îi ia apărarea premierului Florin Cîțu în scandalul din ultima perioadă. Edilul este de părere că astfel de atacuri apar abia atunci când un politician devine puternic, dar și că scandalul îi întârește poziția lui Cîțu. Miza pentru ciocoiul de la Cluj este programul PNDL 3 de unde speră să primească o bucată cât mai mare din ciolan.

    „Îl susțin pe premierul Florin Cîțu, atât în calitatea sa de candidat care va câștiga președinția Partidului Național Liberal, cât și ca premier. Este un premier eficient! Uitați-vă la creșterea economică pe care o are România, de 13 %, o creștere record în UE. Obiectivul la care țin foarte mult este ca această creștere economică să se simtă în buzunarul românilor.

    Orice atac trebuie să se fundamenteze pe câteva lucruri. Afectează actul de guvernare? Un act de acum 20 de ani e clar că nu are efect asupra actului de guvernare. Doi: are vreo problemă cu legalitatea funcției pe care o ai? E clar că n-are nicio implicație penală cu privire la condițiile de îndeplinire a mandatului. Trei: este moral? Evident că omul a regretat, dar nu era în politică.

    Cum spuneau latinii: a greși e omenește, dar a persevera este diabolic. Asta e realitatea”, a spus Emil Boc


    Distribuie acest articol!