CFR, în moarte clinică: Înainte de Revoluție o călătorie la Cluj dura 5 ore și jumătate, acum 14 ore – 60m.ro

Distribuie acest articol!

Calea ferată este îmbătrânită, salariaţii din domeniul feroviar sunt îmbătrâniţi, iar un călător trebuie să stea în tren 13-14 ore dacă merge de la Bucureşti la Cluj, faţă de 5 ore şi jumătate cât stătea înainte de Revoluţie, a declarat vineri Grigore Mare, preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), anunță Agerpres.

Calea ferată este îmbătrânită, personalul, salariaţii sunt îmbătrâniţi. Să ştiţi că avem o problemă mare şi cu salariaţii în domeniul feroviar: prost retribuiţi, prost îmbrăcaţi. Cu greu am reuşit în Parlament, anul trecut, să adoptăm o lege a personalului feroviar. Când s-au bucurat şi ei a venit promulgarea. Noi sperăm că anul acesta să intre în vigoare şi să-i dăm ceferistului respectul de altă dată. Calea ferată a fost construită prin ceferişti, ceferiştii pot să o recontruiască aşa cum a fost ea”, a menţionat Grigore Mare, la o dezbatere organizată de DC News Media Group, cu tema „Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Naţional pe Transporturi Feroviare?”.

Potrivit acestuia, capacitatea de transport este foarte redusă, având în vedere şi viteza redusă de circulaţie, de doar 44 de km pe oră la călători şi de 17-18 km pe oră la marfă.

„Noi avem nevoie de trenuri mai multe ca să avem şi beneficii mai mari, de călători, de mărfuri şi aşa mai departe. Dacă vitezele sunt aşa cum sunt, de 44 km pe oră la călători şi de 17-18 km pe oră la marfă, normal că nu mai încap trenuri, unde să încapă?”, a mai spus preşedintele FNFMCV.

El a precizat că de la Bucureşti la Cluj un călător stă în tren 13-14 ore.

„Eu sunt clujean. Mi-aş dori să ajung la Cluj, să merg cu 120 de km pe oră aşa cum mergeam înainte sau chiar după Revoluţie şi ajungeam în 5 ore şi jumătate la Cluj. Nu ar trebui să mai stau în tren 13-14 ore, care este insuportabil. Toată lumea fuge de acest transport şi ne tot văităm că nu avem transport de călători, nu avem călători, nu avem transport de mărfuri. Unde să avem dacă călătorul face 14 ore până la Cluj de la Bucureşti, dacă marfa face 3 săptămâni dintr-un punct în altul?”, a menţionat Grigore Mare.


Distribuie acest articol!