Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a mărturisit astăzi, într-o conferință de presă, că se teme de ceea ce ar putea face liderul partidului AUR, George Simion, dacă ar pune în practică tot ceea ce spune.
Alin Tișe (PNL) susține că îi este frică de George Simion (liderul AUR), cu referire la incidentul de ieri din Parlamentul României, și spune că „s-a trecut la lupte corp la corp”.
„Acum, ca politician, nici nu mai contează ce vorbești. Măcar până acum, ca politician, vorbeai, acum va trebui să ne antrenăm încă din tinerețe că să facem față la activitatea din Parlament”, a spus Tișe.
Întrebat dacă îi este frică de liderul AUR, în condițiile în care primarul Cluj-Napoca, Emil Boc, a demonstrat că nu are această problemă și l-a primit în audiență pe George Simion, Alin Tișe a răspuns:
„Nu știu, mie îmi este frică de el, nu de ce poate să facă el, dar de cât e de periculos. Nu fizic îmi e frică de el, îmi e frică pentru că, dacă doar 10% din ce spune ar pune în practică, ar fi vai de noi. De asta îmi este frică de el. Dar, repet, avem parlamentari foarte buni, care ne vor apăra de domnul acesta Simion”, a conchis președintele CJ Cluj, liberalul Alin Tișe.