Căruță luată de viitură în județul Iași. Un bărbat de 52 de ani a fost dat dispărut

Este alertă într-un sat din județul Iași, după ce un bărbat ar fi fost luat aseară de viitură, cu tot cu cai și căruță. Mai multe echipaje de pompieri îl caută pe bărbat.

O căruță cu doi cai, în care se afla un bărbat de 52 de ani, a fost luată de o viitură, vineri seara, în localitatea Pocreaca, comuna Schitu Duca, județul Iași. Potrivit ISU Iași, autoritățile au fost anunțate vineri seara, la ora 19.05, prin apel la 112, că în localitatea Pocreaca, comuna Schitu Duca, în apropierea drumului comunal, o căruță cu doi cai și căruțaș a fost luată de o viitură.

La fața locului s-au deplasat echipa de scafandri, un echipaj de intervenție, un echipaj de prim ajutor calificat, echipaje ale IPJ și membri din cadrul serviciului voluntar.

În jurul orei 20.00, un cal a fost salvat, iar celălalt a fost găsit mort, prins sub căruță, potrivit Mediafax. Căruțașul, un bărbat de 52 de ani, nu a fost găsit. La ora 21.40 au fost sistate căutările, iar sâmbătă dimineață, începând cu ora 8.00, acestea au fost reluate.

Județul Iași a fost vizat vineri de avertizări meteo Cod galben și Portocaliu.

ISU a înregistrat peste 50 de apeluri la 112, dintre care cele mai multe au fost în municipiul Iași și zonele limitrofe în care au fost semnalate căderea copacilor, acoperișuri smulse, curți inundate.

Editor : A.P.

 » sursa: www.digi24.ro