Căldură și apă caldă cu porția la iarnă? Ce spune premierul Ciucă despre problema gazului

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că în momentul de faţă nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022 – 2023, precizând că, până în prezent, au fost depozitate peste 1,6 miliarde metri cubi de gaze naturale.

„Măsura este una de precauţie, o măsură prin care, aşa cum am demonstrat până în momentul de faţă, avem nevoie în continuare de menţinerea solidarităţii la nivelul Uniunii Europene, iar România a fost parte la toate deciziile care au menţinut şi consolidat solidaritatea în interiorul Uniunii Europene”, a afirmat premierul, întrebat la o conferinţă de presă despre decizia Comisiei Europene privind reducerea consumul de gaze.

Liberalul a menţionat că evoluţia depozitării zilnice a gazelor este „foarte consistentă şi încurajatoare” şi că miercuri a fost depăşit pragul de 1,6 de miliarde de metri cubi de gaz în depozite.

„Ceea ce vă pot spune în momentul de faţă este că ieri am depăşit 1.600.000.000 de metri cubi în depozitare. Ca atare, evoluţia depozitării zilnice este una foarte consistentă şi încurajatoare, pentru că, dacă vă aduceţi aminte, atunci când am fost la Corbu şi am participat la inaugurarea exploatării din offshore, am precizat că (…) sunt patru etape: era o etapă până la 1 august, cea de a doua etapă – până la 1 septembrie, 1 octombrie şi 1 noiembrie, astfel să ajungem la 1 noiembrie la 80% din capacitate.

Noi ar fi trebuit ca până la 1 august să ajungem la 46%, 57% la 1 septembrie, 66%, dacă nu mă înşel, la 1 octombrie şi 80% la 1 noiembrie. S-ar putea să fi greşit penultima cifră. Progresia şi aşa cum arată cifrele astăzi – suntem peste procentele asumate şi chiar la sfârşitul săptămânii trecute aveam 200 de milioane de metri cubi peste ceea ce aveam în depozite în perioada similară a anului trecut.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns