Statul român întreprinde, conform legilor în vigoare, o serie de acțiuni pentru a-i sprijini pe românii din jurul granițelor. Printre acestea se numără și sprijinul acordat tinerilor etnici români pentru a studia în România. În urma finalizării studiilor universitare, acești tineri pot contribui în mare măsură la consolidarea identității românești. Statul român a acordat în anul de învățământ 2022-2023 un total de 5.049 de burse.
Potrivit legilor în vigoare, locurile cu bursă și cele cu scutire de taxe școlare subvenționate de statul român, prin Ministerul Educației, sunt acordate persoanelor care își asumă identitatea culturală română și optează pentru înscrierea în unitățile de învățământ din România sau extensiunile de peste hotare ale universităților din România.
Ca în orice domeniu, instituțiile statului trebuie să se asigure că principiul transparenței este respectat și că aceste burse sunt oferite studenților care întrunesc o serie de condiții. De asemenea, trebuie să existe transparență cu privire la modul în care banii de la bugetul de stat sunt utilizați.
În acest context, deputatul AUR Boris Volosatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a solicitat Ministerului Educației să pună la dispoziție situația la zi pentru aceste burse, care să conțină:
- Numărul de bursieri ai statului român din categoria românilor de pretutindeni în anul curent de învățământ, defalcat pe statele de origine, instituțiile de învățământ, inclusiv extensiunile universitare, și anii de studii. În eventualitatea în care există posibilitatea defalcării informațiilor pe profiluri sau specialități, vă rog să ne transmiteți și aceste date.
- Numărul de locuri cu scutire de taxe școlare subvenționate de statul român, prin Ministerul Educației, acordate persoanelor care își asumă identitatea culturală română și sunt înscrise în unitățile de învățământ din România sau extensiunile de peste hotare (fără bursă) în anul curent de învățământ. Rugăm ca și aceste date să fie defalcate pe statele de origine ale beneficiarilor, instituțiile de învățământ și anii de studii și, eventual, pe profiluri sau specialități.