Avocat Elena Radu: Dacă moare copilul după vaccinare pot fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpa sau trecem fapta la GHINION? Cât de inconștient să fii ca să îți vaccinezi copiii cu seruri aflate în stadiul de testare?

Către colegii penaliști: vreau păreri cu privire la următoarele întrebări:

1.
vaccinarea copiilor cu vaccinuri aflate în faza de testare poate
îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii prev de art 197 Cp –
Articolul 197 Relele tratamente aplicate minorului:

”PUNEREA ÎN
PRIMEJDIE GRAVĂ, PRIN măsuri sau TRATAMENTE DE ORICE FEL, a dezvoltării
fizice, intelectuale sau morale a minorului, DE CĂTRE PĂRINȚI SAU DE
ORICE PERSOANĂ ÎN GRIJA CĂREIA SE AFLĂ MINORUL, se pedepsește cu
închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”

(autoritățile instigatori si părinții autori)?

2. Dacă moare copilul după vaccinare pot fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpa?

Circumstanțele cauzei: în prezent vaccinurile se află în faza de testare faza 3/3.

Efectele adverse sunt mai mult sau mai puțin cunoscute.

Autoritățile
fac o campanie agresivă pro vaccinare, fără a prezenta detaliat și care
sunt efectele adverse, prezentând numai statistic niște numele si fără
să intre în detalii.

Există destule decese survenite după
vaccinare la adulți. În România, conform datelor prezentate pe site-ul
INSP sunt 531 decese (445 după doza 1 și 86 după doza a doua)
.

Menționează
totodată INSP că niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării. Cu
toate că eu nu am auzit sa i se fi făcut autopsie vreunuia dintre
puținele persoane decedate după vaccinare despre care am auzit eu.

De unde siguranța că decesul nu s-a datorat vaccinării, nu știu.

(In fine, nu știu daca a formulat vreo plângere penală vreun membru al familiei decedatului in sensul asta).

Documentul oficial, aici: https://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-cazuri-confirmate-covid19/2466-situatie-persoane-confirmate-dupa-vaccinare-24-05-2021/file

În postarea anterioară am arătat că am găsit 8 cazuri de copii sub 18 ani decedați în SUA după vaccinare.

In
condițiile in care daca e găsit cineva mort in casa, se deschide dosar
penal pentru ucidere din culpa si se fac cercetări penale pentru a se
afla care este cauza decesului, dacă un copil decedează se deschide
dosar penal pentru a se stabili care este cauza decesului, dacă un copil
are semne de lovituri pe corp se deschide dosar penal să se cerceteze
dacă a fost subiectul infracțiunii de rele tratamente, eu mă întreb pe
fondul a ceea ce se întâmplă in prezent:

1. dacă unui copil ii este afectata sănătatea după vaccinare, nu răspunde nimeni de nimic?

2. dacă un copil decedează după vaccinare, in condițiile in care nu era bolnav, nu răspunde nimeni de nimic?

Am văzut că dacă ia un funcționar public mită de 500 lei e jale mare, la pușcărie cu el.

Dar, dacă moare un copil în urma vaccinării care se prezintă ca fiind leacul nemuririi,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro