Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat, vineri, că în contextul actual al crizei umanitare din Ucrainaefugiatil vine în sprijinul refugiaților care ajung în România, oferind refugiaților cazare la parohii și mănăstiri, alimente și apă.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a inițiat, din fonduri proprii, un stoc de apă și produse alimentare destinate tuturor celor care intră în țara noastră prin punctul de trecere a frontierei Siret. Totodată, mănăstirile și parohiile din cuprinsul eparhiei au amenajat peste 500 de spații de cazare, complet echipate, în arhondaricele mănăstirilor, case parohiale, așezăminte sociale și în oricare alte spații disponibile, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Arhiepiscopiei.
„Începând din după-amiaza zilei de joi, 24 februarie, Mănăstirea Putna a oferit masă și cazare refugiaților care i-au trecut pragul. În noaptea trecută au fost primite mai multe familii, dintre care unele și-au continuat drumul spre rudele aflate în diferite orașe.
În plus, având în vedere că foarte mulți cetățeni ai Republicii Ucraina folosesc transportul feroviar pentru a se îndepărta de zona conflictuală, în Gara Burdujeni din Suceava aceștia sunt ajutați de membrii ai Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, coordonați de părintele paroh, atât cu hrană, cât și cu un cuvânt de încurajare.