Senatorul AUR Andrei Hangan a avertizat în repetate rânduri asupra pericolului defrișărilor ilegale din România. În acest sens, Hangan a trimis numeroase sesizări către Ministerul Mediului în care a semnalat faptul că tăierile ilegale sunt un fenomen des întâlnit în pădurile din România și a cerut autorităților să ia măsuri.
Într-o sesizare adresată Ministerului Mediului în luna martie, Andrei Hangan arată că chestiunea defrișărilor ilegale este în strânsă legătură cu o altă problemă gravă – corupția.
„Conform datelor publice, corupţia din sistemul forestier şi lipsa de transparenţă permit ca defrişările ilegale să fie de multe ori ignorate sau chiar încurajate. Fenomenul este unul tot mai intâlnit, iar responsabilii sunt lăsaţi aproape întotdeauna nepedepsiți.
Cazuri grave au fost relatate recent în spaţiul public, in care au fost tăiate ilegal peste 500 de hectare de pădure. În total, 23.000 de arbori au fost tăiaţi şi transportaţi ilegal cu 1.800 de camioane. Într-una din situaţii, defrişările au lăsat în urmă un dezastru ecologic în munţii Făgăraş”.
Senatorul AUR subliniază că tăierile ilegale au consecinţe grave asupra biodiversităţii, calităţii aerului şi apei şi a vieţii oamenilor. De asemenea, defrişările ilegale afectează în mod direct comunitățile locale, care sunt private de sursele lor de trai şi de dreptul de a trăi într-un mediu sănătos.
În context, Andrei Hangan a cerut Ministerului Mediului să răspundă punctual la următoarele întrebări:
- Care este poziţia oficială a Ministerului Mediului, Apelor Pădurilor cu privire la retrocedarea a peste 16.000 de hectare de păduri din judeţul Galaţi? Ce măsuri au fost luate de către Minister pentru a asigura o gestionare sustenabilă responsabilă a acestora?
- Care sunt măsurile pe care intenţionaţi să le luaţi pentru a preveni defrişările ilegale din pădurile din România?
- Ce planuri aveţi pentru a sprijini refacerea pădurilor afectate de defrişări ilegale pentru a garanta o gestiune durabilă a pădurilor rămase?
- Cum intenţionaţi să asiguraţi o aplicare mai eficientă a legii să impuneţi sancţiuni mai dure impotriva celor care taie ilegal arbori in pădurile din România?
- Care sunt măsurile pe care intenţionaţi să le luaţi pentru a preveni defrişările ilegale din pădurile din România?
- Ce măsuri intenționați să luaţi pentru a implica mai activ societatea civilă şi comunitățile locale în protejarea pădurilor din România şi pentru a le oferi sprijin în lupta împotriva defrişărilor ilegale şi a corupţiei din sistemul forestier?