AIEA face apel la Iran să reia dialogul ‘imediat’ pentru a evita criza

Agenţia internaţională pentru energia atomică (AIEA) a cerut duminică Iranului să reia „imediat” dialogul pentru a evita o criză majoră care ar face „extrem de complicat” de salvat acordul privind programul său nuclear, relatează AFP.

Rafael Grossi

Apelul vine după ce săptămâna aceasta Teheranul a anunţat că a decis retragerea a 27 de camere care le permiteau inspectorilor internaţionali să-i supravegheze activităţile nucleare, în răspuns la o rezoluţie occidentală ce a denunţat lipsa de cooperare a Iranului cu agenţia ONU.

„În momentul în care vă vorbesc, camerele au fost retrase”, „precum şi alte sisteme de supraveghere online pe care le aveam”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, într-un interviu difuzat de canalul CNN. „Este foarte, foarte grav”, a subliniat acesta, citează Agerpres.

Joi, Grossi a menţionat că puţin mai mult de 40 camere de supraveghere ar rămâne în funcţiune în Iran după decizia de retragere, vorbind despre ‘o situaţie foarte tensionată’.

El a amintit atunci că negocierile vizând salvarea acordului nuclear semnat în 2015 între Iran şi şase mari puteri se află în impas.

Negocierile pentru relansarea acordului din 2015 au fost suspendate în martie, într-un moment în care o înţelegere părea aproape. Miza negocierilor este revenirea în acord a Washingtonului, care s-a retras în 2018, reinstituind sancţiuni contra Iranului. În replică, acesta a încălcat progresiv termenii acordului.

Rezoluţia adoptată miercuri seară de agenţia nucleară a ONU – prezentată de SUA, Regatul Unit, Franţa şi Germania în cadrul Consiliului guvernatorilor AIEA – cerea Iranului să ”coopereze” cu AIEA, focalizându-se pe dosarul urmelor de uraniu îmbogăţit depistate, conform unui raport publicat la sfârşitul lunii mai de organizaţie, la trei situri nedeclarate din ţară.

Iranul, care afirmă în mod repetat că doreşte tehnologia nucleară exclusiv în scopuri paşnice,

 » sursa: www.replicaonline.ro