Acuzații de furt și fraudă în echipa Barna: S-au furat 100.000 de lei din banii AEP – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Alegerile interne din USR-PLUS aduc un scandal monstru în care este implicat chiar președintele USR, Dan Barna. Pe grupurile interne ale formațiunii politice, Barna este acuzat că ar fi girat o fraudă de proporții în filiala de la Baia Mare.

    Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău sunt cei trei care se confruntă pentru șefia USR-PLUS. Votul se desfăşoară online, prin intermediul unei platforme securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur. Totuși, acuzațiile de fraudă nu au întârziat să apară.

    Pe grupurile interne ale formațiunii au început să apară acuze la adresa lui Dan Barna. “Scurt moment din noaptea ca hoții. Cum s-au furat alegerile în Baia Mare prin adeziuni care nu au fost prezentat nici măcar membrilor BL. Conform spuselor lui Dan Ivan (secretar senat – echipa Barna) erau în apartament la el dar nu a vrut să le arate  nici măcar pe cameră în ședința de BL”, scrie un membru al grupului Tribuna USR PLUS. “Baia Mare a fost sub tirul echipei Barna. Excluși, suspendați, transferuri, adeziuni acceptate discreționar, sesizări băgate în sertar, efectiv toate abuzurile posibile și cu toate astea filiala a reușit să întoarcă inevitabilul. Am reușit pentru că ne-am unit toți împotriva abuzurilor și nu am cedat nici un moment. Aceste alegeri sunt despre a accepta sau nu acest mod de operare care lezează grav democrația internă”, se mai arată pe grupul intern.

    Totodată au mai fost lansate și alte acuzații grave, privind frauda cu sume de la bugetul de stat. “Consultanță de 100.000 de ron. La alegerile locale din banii de campanie ai filialei au fost plătiți pentru consultanță 100.000 de ron pe niște servicii fictive. Ei problema îi că biroul județean nu a aprobat suma și atunci Dan Ivan, secretar la senat, minion în echipa Barna a hotărât de la sine putere să consulte filiala USR Maramureș pe 100.000 de ron, bani care au revenit donatorilor de la bugetul de stat prin AEP dar au rămas în conturile consultantului teoretic. Am avut o suspiciune rezonabilă că s-a comis o hoție și atunci i-am comunicat președintelui Barna la întâlnirea din București. Ba mai mult, reprezentantul financiar a solicitat un audit la Maramureș pe banii de campanie având în vedere suspiciunile rezonabile datorate sumei uriașe transferate fără acceptul BJ-ului prin consultanta tehnica preferată de psd pentru furtul din buget…Îmi fac probleme pentru că dețin informații teoretic de fraudare a banului public și să nu fiu săltat pentru complice cu Barna și Dan Ivan”, se mai arată pe grup. “Demisia hoților de la Baia Mare este singura soluție pentru a spăla o rușine uriașă generată de niște ciolănari fomișiți care ne-au păcălit pe toți cei din USR și nu numai”.

    Amintim că votul online pentru funcția de președinte al USR PLUS a fost reluat, joi, la prânz, după ce a fost suspendat, miercuri, în urma unor acuzații de fraudă. Acestea nu au încetat, însă, unul dintre cei trei candidați, Irineu Darău, susținând că în continuare votează membri ai partidului care nu au acest drept.

    „În ciuda tuturor evidențelor, la prânz a fost relansat votul online pentru președinția USRPLUS.

    Fac un APEL: dacă puteți vota deși nu ar trebui să aveți acest drept, fiți vă rog onești și nu vă exprimați votul. În plus, vă rog scrieți-mi în privat și voi colecta și documenta toate aceste cazuri. Regula (aprobată prin vot în Congres!) este foarte simplă: pot vota doar cei care aveau cotizația la zi atunci când a rămas definitivă fuziunea. Mai concret: pot vota doar cei care până în 15 mai își plătiseră cotizația inclusiv pe aprilie. Și o consecință foarte măsurabilă: cine nu a avut drept de vot în iunie la alegerile interne locale și județene nu poate avea nici acum!

    În doar câteva minute, am fost notificat deja despre câteva cazuri concrete, cu oameni din 5 filiale diferite (!):

    – om care nu a putut vota în iunie și poate vota acum

    – oameni demisionați care pot vota acum

    – mulți suspendați din 1-2 județe care apar în registrul electoral și pot vota, deși nu au dreptul

    – om care are 2 (!) drepturi de vot, fiind înregistrat cu 2 adrese de mail diferite”, a anunțat Darău, joi, pe pagina sa de Facebook.


    Distribuie acest articol!