A murit Vangelis! (VIDEO)

Unul dintre cei mai mari compozitori de muzică electronică din toate timpurile, Vangelis Papathanassiou, cunoscut publicului ca „Vangelis”, a murit la vârsta de 79 de ani. Decesul acestuia ar fi survenit miercuri, însă a fost făcut public joi, de reprezentanți ai artistului pentru agenția elenă ANA.

Potrivit libertatea.ro, apropiații artistului nu au anunțat cauza morții. Presa din Grecia a anunțat că artistul s-ar fi stins într-un spital din Franța.

Vangelis a devenit celebru după ce a câștigat premiul Oscar în 1981 pentru cea mai bună muzică originală pentru filmul „Chariots of Fire” (video jos).

De asemenea, el a scris muzică pentru filme precum „Blade Runner”, „The Bounty” și „1492: Conquest of Paradise”.

În activitatea sa de peste 50 de ani în care a produs peste 52 de albume. Genurile muzicale abordate sunt muzica electronică, de film, ambientală, clasică și rockul progresiv.

Libertatea mai scrie că Vangelis a început să compună încă de la vârsta de 4 ani și a fost un muzician autodidact. Ulterior a studiat muzica, pictura și regia de film la Academia de Arte Frumoase din Atena.

 » sursa: ebihoreanul.ro