Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, potrivit noilor reglementări, personalul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor se va deplasa pe teren pentru a verifica dacă solicitantul unui document de identitate locuiește în mod statornic în imobilul la care cere stabilirea domiciliului. Deputata Raisa Enachi a cerut clarificări din partea autorităților competente deoarece, în opinia sa, această verificare limitează drepturile garantate prin Constituția României.
Într-o sesizare înaintată MAI, Raisa Enachi sublinia că, prin această procedură, statul își propune să dețină un control extins asupra cetățenilor, începând cu dreptul de a ști unde locuiește și finalizând cu cel de a circula liber, fie că vorbim aici de relațiile de familie, de relațiile de muncă sau de simple călătorii.
La solicitarea deputatei, MAI a transmis o serie de clarificări privind această procedură – autoritățile implementează toate măsurile necesare pentru a înregistra și actualiza datele privind structura și mișcarea populației României. În ceea ce privește noile norme metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.295/2021, acestea se aplică persoanelor care locuiesc la o altă adresă decât cea înscrisă în cartea de identitate şi nu au solicitat în termen de 15 zile schimbarea domiciliului.
Potrivit informațiilor transmise, „verificările efectuate de polițiști vizează aspecte privind realitatea datelor înscrise în cererea de eliberare a cărţii de identitate în două situaţii, şi anume dacă Ia adresa în cauză există/nu există un imobil cu destinaţie de locuinţă şi dacă solicitantul locuieşte/nu locuieşte efectiv la adresa declarată, precum şi în cazul unor suspiciuni cu privire la identitatea solicitantului actului de identitate.
Polițiștii desfășoară activități în teren la adresa imobilului înscrisă în solicitarea funcționarilor de evidenţă, motiv pentru care solicită proprietarului imobilului să consemneze o declarație cu privire la una dintre cele două situaţii precizate anterior, iar în cazul în care acesta nu este identificat, declaraţia poate fi dată de terţe persoane care locuiesc în imobil şi care au cunoştinţă şi pot oferi relații despre persoana din fotografie, pentru a se stabili dacă locuieşte efectiv ori nu la adresa respectivă”.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte ţări, reprezentanții MAI au subliniat că aceștia au obligația să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire Ia stabilirea reședinței sau a domiciliului în străinătate sau la orice schimbare intervenită în starea lor.
„Prin urmare, cetăţeanul roman care şi-a stabilit domiciliul în străinătate poate solicita eliberarea unui paşaport simplu, a unui paşaport simplu electronic ori a unui paşaport simplu temporar cu menţionarea ţării de domiciliu”, se mai arată în răspunsul transmis de MAI.