România, în topul din coada salariilor minime și PIB pe cap de locuitor

Parlamentul European a adoptat o nouă legislație cu privire la salariul minim european. Reglementările au trecut cu un număr de 505 voturi pentru, 92 împotrivă și 44 abțineri, conform unui comunicat postat pe pagina instituției.

Votul a fost dat pe legislația convenită cu Consiliul care urmărește să amelioreze condițiile de viață și de muncă ale tuturor lucrătorilor din UE.

Noua directivă urmărește să se asigure că salariile minime din toate țările UE garantează un nivel de trai decent pentru lucrători, dar nu va stabili o cifră unică. Acesta se va aplica tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau un raport de muncă. „Acesta este sfârșitul unei epoci.

Timp de zeci de ani, țările europene au concurat între ele acolo unde lucrătorii sunt mai ieftini, unde sunt vulnerabili, și au numit acest lucru un avantaj. Și acesta este sfârșitul unei ere în care competitivitatea se măsoară în funcție de forța de muncă ieftină și vulnerabilă”, a declarat eurodeputatul social-democrat Klara Dobrev.

Potrivit textului, statele membre vor trebui să evalueze dacă cele mai mici salarii din țară sunt adecvate, ținând cont de propria putere de cumpărare sau de condițiile socio-economice. Statele membre vor fi obligate să monitorizeze dacă angajatorii aplică noile norme.

În propunerea pe care Bruxelles-ul a elaborat-o în 2020, Comisia Europeană a făcut o analiză a impactului pe care măsura de plasare a salariului minim la 60% din salariul mediu brut l-ar avea în fiecare țară. Făcând acest salt, Comisia a estimat că, în termeni absoluți în ceea ce privește reducerea inegalității salariale, Grecia, România și Slovacia, ar putea reduce diferența de remunerare între femei și bărbați cu 10%.

O majorare cu 20%, dar UE nu poate forța mărirea salariilor minime

Statele membre au la dispoziție 2 ani pentru a transpune directiva în legislație națională.

 » sursa: www.replicaonline.ro