Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 iunie pe unii dintre cei mai mari și mai cunoscuți dintre sfinți, Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Sfinții Petru și Pavel sunt prăznuiţi de Biserică în aceeaşi zi pentru că sfârşitul lor martiric a fost la Roma în ziua de 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului roman Nero. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Domnul nostru Iisus Hristos, ci cu capul în jos, iar Sfântului Pavel, cetăţean roman, i-a fost tăiat capul, notează Ziarul Lumina.
Pentru lumea creştină, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt extrem de importanţi din perspectiva exemplului personal în lucrarea de propovăduire a Evangheliei lui Hristos. Opera lor de evanghelizare este stilizată liturgic de cântările serbării lor prin cuvinte de laudă ce ne spun că ei, „înconjurând toată lăţimea pământului, ca un plug au semănat credinţa şi tuturor au sădit cunoştinţa de Dumnezeu, arătându-le Cuvântul Treimii”.
Prin propovăduirea lor lumea a descoperit lucrarea Preasfintei Treimi pentru mântuirea neamului omenesc şi a primit Cuvântul revelat din paginile Sfintei Evanghelii.
Dacă parcurgem textul Sinaxarului vedem că ne prezintă sintetic vieţile celor doi Apostoli, scrie sursa citată.