Arhiepiscopia Iașilor a adresat un îndemn pentru intensificare rugăciunii, în contextul diferitelor încercări pe care le traversează nu doar țara noastră, ci lumea întreagă, ca reacție la marșul LGBT organizat, duminică, în Iași.
Redăm integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor:
„Ziua de duminică, 5 iunie 2022, este una specială pentru familiile creștine. Prin hotărârea nr. 629 din 12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prima duminică de după data de 1 iunie (Ziua Internaţională a Copilului) este consacrată drept Duminica Părinţilor şi Copiilor. Așadar, o zi în care, mai mult decât în celelalte, se cuvine să reflectăm asupra frumuseții familiei binecuvântate de Dumnezeu cu prunci.
Se ia act cu adâncă durere că, tocmai în acest context, chiar în această zi se organizează în Iași un nou marș al semenilor noștri ce susțin păcatele contra firii, dorite a fi acceptate drept normalitate și promovate în instituții de învățământ și, în general, în spațiul public. Nădăjduim, în duh de pocăință și de rugăciune, că aceștia vor avea puterea lăuntrică de a constata adevărul fundamental, anume că Dumnezeu a creat omul ca bărbat și femeie, cu toate responsabilitățile care decurg de aici.