Acord de colaborare între ADR Vest și Ministerul Finanţelor, pas important pentru pregătirea POR Vest 2021-2027

Astăzi a fost semnat acordul de colaborare între ADR Vest și Ministerul Finanţelor, privind managementul financiar al Programului Operațional Regional Vest 2021–2027

 Acordul, semnat de secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, György Attila; și de către directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, stabilește responsabilitățile celor două părți în ceea ce privește managementul financiar aferent Programului Operațional Regional Vest 2021–2027. În mod concret, sunt stabilite relațiile de colaborare și procedurile operaționale dintre ADR Vest ca Autoritate de Management și Autoritatea de Certificare și Plată din Ministerul Finanțelor ca organism responsabil cu primirea fondurilor de la Comisia Europeană.

Documentul întărește poziția de Autoritate de Management a Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest în cadrul ciclului de finanțare 2021-2027, fiind valabil până la închiderea oficială a POR de către Comisia Europeană.

Tot astăzi, documentul a fost semnat și de către celelalte 7 agenții regionale pentru dezvoltare din România.

Vă reamintim, în toamna anului trecut, președintele României, Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, ceea ce consfințea statutul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională ca autoritătăți de management.

Resursele alocate Regiunii Vest pentru viitorul Program Operațional Regional vor depăși 1,1 miliard de euro.

Comentarii

comentarii

 » sursa: ziuadevest.ro